OMS a declarat epidemia de Ebola urgență sanitară mondială

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat epidemia de Ebola, care a făcut peste 1.600 de morți în Republica Domocrată Congo începând de anul trecut,  urgență sanitară mondială.

Directorul general al OMS a spus că a venit timpul ca întreaga lume să acționeze contra epidemiei, în condițiile în care a fost confirmat primul caz în Goma, un oraș cu peste un milion de oameni, care este o punte de legătură dintre RDC și restul lumii, scrie BBC News.

El a precizat, însă, că a acceptat recomandările comisiilor de specialitate potrivit cărora nu ar trebui impuse restricții asupra călătoriilor sau comerțului și că este nevoie de screening al pasagerilor în porturi și pe aeroporturi numai în regiunea învecinată celei afectate.

Aceasta este a doua cea mai gravă epidemie de Ebola din istorie, după cea din 2014-2016.

Ebola este una dintre cele mai contagioase boli. Virusul Ebola are o perioadă lungă de incubație, între 8 și 21 de zile, și se transmite prin contactul cu sângele sau secrețiile unei persoane infectate, fie direct, fie prin suprafețele contaminate, prin ace sau echipamente medicale.

Urgența sanitară mondială este o măsură excepțională care a fost declarată până acum doar de patru ori în istoria de 71 de ani a OMS: în 2009 pentru gripa H1N1, în 2014 pentru poliomielită și pentru epidemia de Ebola care a făcut peste 11 mii de morți în trei state din Africa și în 2016 pentru Zika.

Decizia ar putea atrage mai multe donații pentru lupta împotriva acestei boli.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.