Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că lumea este în pragul unui „eşec moral catastrofal” al distribuţiei vaccinurilor, transmite Reuters.
Tedros a cerut tuturor ţărilor şi producătorilor să repartizeze mai echitabil dozele de vaccin împotriva COVID-19.
„Nu numai că această abordare ‘eu primul’ îi lasă pe cei mai săraci şi mai vulnerabili oameni din lume într-o situaţie de risc, este şi autodistructiv”, a apreciat şeful OMS la deschiderea şedinţei anuale a consiliului de conducere al organizaţiei, prin videoconferinţă. „În ultimă instanţă, aceste acţiuni nu vor face altceva decât să prelungească pandemia”, a avertizat el.
Perspectivele unei distribuţii echitabile sunt „în pericol grav” înainte de începerea schemei OMS de repartizare a vaccinurilor cunoscută sub denumirea de COVAX, care va începe luna viitoare.
Tedros a observat că anul trecut au fost semnate 44 de contracte bilaterale de achiziţie a vaccinului împotriva coronavirusului, iar anul acesta cel puţin încă 12. „Asta ar putea întârzia livrările COVAX şi crea exact scenariul pentru evitarea căruia a fost creat COVAX, cu stocare, cu o piaţă haotică, cu o reacţie necoordonată şi cu o perturbare economică şi socială continuă”, a spus el.
Directorul general al OMS a dat ca exemplu de inegalitate faptul că peste 39 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în 49 de ţări bogate, în timp ce într-o ţară săracă s-au injectat doar 25 de doze.