OMS: Măştile din pânză rămân la fel de eficiente

Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a declarat, vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care nu intenţionează să-şi schimbe recomandările, notează AFP.

„Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de ani care nu au probleme speciale de sănătate”, a spus directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove.

„În zonele unde virusul circulă, trebuie purtate măşti atunci când oamenii sunt înghesuiţi şi devine imposibil să stai la cel puţin un metru distanţă unul de celălalt, precum şi în camere cu ventilaţie slabă sau prost aerisite”, a adăugat aceasta, într-o conferinţă de presă.

Germania şi Austria au impus portul măştilor medicale (chirugicale sau FFP2) în magazine şi mijloace de transport.

La rândul său, guvernul francez a cerut să nu mai fie utilizate unele măşti textile printre care cele făcute acasă, considerând că nu filtrează suficient în faţa apariţiei noilor mutaţii ale coronavirusului.

„Ţãrile sunt libere să ia măsurile pe care le consideră necesare”, a continuat Maria Van Kerkhove.

Chiar şi cu mutaţii care pot fi mai contagioase, „nu avem nicio indicaţie sugerând că modul de transmitere s-ar fi schimbat”, a subliniat directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS.

Este motivul pentru care, a explicat ea, în ce privește recomandările în vigoare, „nu intenționăm să le modificãm în stadiul actual”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.