OMS și-a propus să convingă 100 de milioane de oameni să renunțe la fumat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat o campanie care va dura timp de un an, prin care încurajează 100 de milioane de persone să renunţe la fumat cu ajutorul WhatsApp şi al altor mijloace digitale.

Campania va promova crearea, prin intermediul reţelelor de socializare, a unor comunităţi care renunţă la viciul tutunului. Inițiativa urmărește ca persoanele din aceste comunități să se sprijine reciproc în această provocare şi să împărtăşeasă informaţii. Demersul este axat în special asupra ţărilor cu un număr mare de fumători, precum SUA, Mexic, China, Brazilia sau Germania.

OMS intenționează să crească accesul la serviciile de informare pentru a renunţa la fumat şi să contribuie la “conştientizarea tacticilor folosite de companiile de vânzare a tutunului”, potrivit unui comunicat de presă.

“Fumatul ucide opt milioane de oameni în fiecare an”

La campanie participă alături de WhatsApp şi alte multinaţionale, precum Google, Amazon, Facebook sau Johnson &Johnson, printre altele.

Într-o lume în care aproape 780 de milioane de persoane spun că vor să renunţe la fumat, însă doar 30% dintre ele au acces la instrumentele cu ajutorul cărora ar putea să o facă, OMS speră ca prin această campanie să crească disponibilitatea la aceste instrumente.

Potrivit OMS, pandemia de COVID-19, o boală ce poate fi mai gravă în rândul fumătorilor cu afecţiuni respiratorii cronice, a făcut să crească numărul persoanelor interesate să renunţe la acest viciu nociv.

“Fumatul ucide opt milioane de oameni în fiecare an, iar dacă fumătorii au avut nevoie de mai multe motive pentru a renunţa la acest obicei, atunci pandemia a însemnat un adevărat imbold în acest sens”, a declarat cu prilejul lansării acestei campanii, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.