Premierul Ludovic Orban a declarat că se caută o soluție legislativă pentru menținerea, pe perioadă nedeterminată, în sistemul de ambulanță a personalului medical angajat.
Premierul a subliniat că „vor fi asigurate resursele financiare necesare pentru bugetarea posturilor alocate suplimentar de Guvern pe perioada stării de alertă și se caută o soluție legislativă pentru menținerea, pe perioadă nedeterminată, în sistemul de ambulanță a personalului medical angajat pe aceste posturi”, se arată într-un comunicat al Guvernului, emis după consultările prim-ministrului cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România cu privire la gestionarea situației provocate de pandemia de COVID-19 și dificultățile cu care se confruntă serviciul medical.
De asemenea, în urma discuțiilor s-a convenit că este necesară clarificarea legislației cu privire la acordarea stimulentului de risc în valoare de 2.500 de lei pe lună personalului medical implicat în îngrijirea pacienților COVID-19, astfel încât de acest drept să beneficieze și medicii și asistenții medicali din sistemul de ambulanță, se precizează în acelaşi comunicat.
Totodată, dialogul dintre reprezentanții Guvernului și cei ai Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România s-a mai referit la necesitatea achiziției de noi ambulanțe, dar și de asigurare a unui nivel corect de salarizare pentru asistenții medicali din acest sistem.
Premierul Ludovic Orban a apreciat contribuția pe care personalul medical din cadrul serviciului de ambulanță o are în gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19 și a subliniat că este deschis continuării dialogului pentru găsirea cât mai rapidă a soluțiilor de natură să sprijire activitatea acestui serviciu de urgență.
La consultările de la Palatul Victoria au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.