Ordin privind aprobarea metodologiei de screening pentru cancerul de col uterin, în dezbatere publică

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică Ordinul privind aprobarea metodologiei de screening pentru cancerul de col uterin.

„Scopul metodologiei este de a furniza un cadru unitar și structurat de furnizare a  serviciilor medicale de screening  pentru cancerul de col uterin, în condiții de control și asigurare a calității serviciilor medicale și de a asigura accesul echitabil al tuturor persoanelor eligible, indiferent de statutul socio-economic, la servicii medicale preventive de egală calitate și siguranță pentru reducerea morbidității și mortalității prin cancer de col uterin”, se arată în Ordin.

Potrivit sursei citate, serviciile medicale de screening se furnizează în mod  organizat pe baze populaționale, cu asigurarea întregului lanț de servicii medicale care au ca rezultat infirmarea riscului de a dezvolta cancer sau confirmarea diagnostică a persoanelor cu rezultate pozitive la test și preluarea în tratament, în condiții de management al calității, monitorizare continuă și evaluare a impactului, precum și în condițiile unui raport beneficiu-risc supraunitar.

„Prezenta metodologie se aplică tuturor unităților sanitare publice și private care furnizează serviciile de screening pentru cancerul de col uterin.Unitățile sanitare publice și private care furnizează servicii de screening pentru cancerul de col uterin au obligația de a raporta către Institutul Național de Sănătate Publică efectuarea serviciilor în conformitate cu Fișa unică de raportare a serviciilor de screening pentru cancerul de col uterin din anexa nr.2 care face parte integrantă din prezentul ordin”, mai prevede actul normativ pus în dezbatere publică.

Metodologia de screening pentru cancerul de col uterin se actualizează ori de câte ori este cazul, în concordanță cu evidențele științifice și în conformitate cu recomandările Inițiativei Comisiei Europene pentru cancerul de col uterin.

„Structurile de specialitate ale Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate,  unitățile sanitare publice și private, precum și personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale de screening pentru cancerul de col uterin vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin”, se mai arată în Ordin.

Metodologia de screening pentru cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și cauze de deces prin cancer la femei la nivel mondial. România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin la nivel european.

Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare şi screening și se poate vindeca, dacă este depistat la timp și tratat adecvat.

Peste 95% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecţia cu virusul papiloma uman (HPV), un virus care infectează epiderma și mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, Agenția Internațională de cercetare a Cancerului a clasificat 12 tipuri au fost clasificate ca tipuri de risc oncogenic înalt, clasa 1: 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59. Tipul HPV 68 a fost încadrat în clasa de „risc probabil înalt” (2A), iar tipul HPV66 în grupa cu „risc posibil înalt” sau mediu (2B).

Obiectivele metodologiei:

  • Asigurarea calității și siguranței serviciilor medicale de testare, confirmare diagnostică și tratament;
  • Furnizarea cadrului de implementare, management, monitorizare și evaluare a serviciilor de screening;
  • Furnizarea cadrului de monitorizare și evaluare pentru asigurarea accesului egal și echitabil al tuturor femeilor eligible la servicii de egală calitate și siguranță.

Populația țintă pentru screening sunt în principal femeile din grupa de vârstă 25-65 de ani, fără semne și simptome de cancer de col uterin, femei inactive sexual, femei cu semne și simptome ale unei afecțiuni a colului uterin.

Furnizarea serviciilor de screening în mod organizat pe baze populaționale pentru cancerul de col uterin trebuie realizată astfel încât să fie asigurată eficacitatea, siguranța și cost-eficiența.

Screeningul implică un standard de acoperire, definirea populației țintă și a intervalelor de screening recomandate, precum și proceduri de identificare a femeilor eligibile.

De asemenea, procedura de screening presupune colectarea și actualizarea datelor demografice ale femeilor eligibile, un proces organizat de comunicare cu femeile eligibile, mijloacele care să permită accesul și participarea femeilor eligibile, consemnarea și evidența istoricului de screening, proceduri de documentare și raportare a urmăririi și finalizării cazurilor pozitive, management clinic al cazurilor și management operațional al cadrului de furnizare a serviciilor de screening, un sistem de raportare și monitorizare a performanței furnizării serviciilor, precum și mecanisme și instrumente de evaluarea serviciilor.

Metodologia poate fi consultată AICI

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.