Ordonanță de urgență privind finanțarea creșterilor salariale din sistemul sanitar

Guvernul a găsit o soluție pentru finanțarea creșterilor salariale din sistemul sanitar, pentru ca spitalele să nu mai fie nevoite, în unele cazuri, să acopere aceste sume. Soluția a fost găsită după luni de negocieri cu sindicatele, a anunțat Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, într-un comunicat.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern prevede ca “pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unitățile adminsitrativ-teritoriale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale (…) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.

Sumele aferente pentru anul 2019 vor fi asigurate prin virări de credite de angajament și credite bugetare”.

Diferența dintre creditele bugetare și creditele de angajament este că primele sunt acoperite în bugetul din anul respectiv (2019, în acest caz), în timp ce creditele de angajament includ cheltuieli care pot fi angajate în perioada respectivă, dar urmează să fie plătite din bugetele viitoare.

 

Sanitas salută măsura

„După mai multe luni de negociere cu Sanitas, Guvernul a găsit o soluție legală pentru finanțarea creșterilor salariale prevăzute de lege. După seria întâlnirilor reprezentanților Federației Sanitas cu cei ai ministerelor și instituțiilor abilitate să ia decizii cu caracter financiar în domeniul sănătății publice de stat (…), Guvernul a rezolvat printr-o ordonanță de urgență inițiată de Ministerul Sănătății problema finanțării creșterilor salariale prevăzute de OUG 114/2018 începând cu 1 ianuarie 2019. S-a depășit astfel vidul legislativ creat de legiuitor, vid care a constrâns managerii unităților sanitare să ia măsuri extreme de tăiere sau reducere a unor componente salariale ale angajaților și /sau să reducă din cheltuielile aferente materialelor sanitare și îngrijirii pacienților”, anunță Federația Sanitas, într-un comunicat.

Reprezentanții Sanitas precizează că, „deși vine cu întârziere, salutăm totuși decizia Guvernului de a finanța creșterile salariale și avem speranța că unitățile sanitare vor putea astfel să deblocheze sume importante de bani care prin redistribuire să poată readuce echilibrul financiar în sistem.”

„La întâlnirile din ultimele două luni, care au avut loc sub coordonarea directă a Cancelariei primului-ministru, ne-am concentrat pe rezolvarea celor mai imperative și urgente solicitări ale organizațiilor Sanitas afiliate la Federație și anume: asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate și reluarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector fără a omite, la niciuna din ședințele de lucru amintite, vreuna din celelalte solicitări ale membrilor noștri”, precizează reprezentanții sindicatului.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.