Au fost constatate „deficienţe pe mai multe paliere” la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în urma controlului dispus de autoritățile locale; pentru că nu este respectat timpul maxim de așteptare a pacienților, inspectorii DSP au aplicat o amendă de 3.000 lei şi au cerut să se remedieze această situaţie:
„Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au stabilit că este încălcat Protocolul naţional de triaj al pacienţilor la Urgenţă. Cu alte cuvinte, au confirmat faptul că sunt oameni care aşteaptă prea mult. Nu se respectă urgenţele, în special la laboratorul de imagistică unde s-a constatat că intrau alte cazuri înaintea celor din UPU. Vorbim despre analize importante pentru că în acest laborator se fac examinări CT şi radiologice” – a transmis Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, conform Agerpres.
Nereguli și în privința măsurilor de prevenire a incendiilor sau la blocul alimentar
„Unităţile medicale care au 300 de paturi sau peste acest număr ar trebui să aibă constituit Serviciu Privat pentru Situaţii de Urgenţă, lucru care nu s-a făcut la Spitalul de Urgenţă Piteşti. La mai multe secţii, uşile aveau dispozitivele electrice blocate şi nu putea fi asigurată evacuarea. Erau echipamente şi materiale medicale depozitate pe holuri. Asta înseamnă că, tot în caz de urgenţă, trebuia făcut slalom cu pacienţii”, a precizat prefectul.
Neconformităţi au depistat şi inspectorii DSVSA la blocul alimentar: plafonul avea urme de condens şi s-a cerut igienizare iar spaţiul pentru spălarea fructelor şi legumelor era deteriorat.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis joi să anunțe controale în spitalele publice adminisrate de autoritatea locală, realizate de comisii formate din şase instituţii cu atribuţii în acest sens.