Legea potrivit căreia pacienții pot face donații unităților sanitare în care au fost îngrijiți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, a fost promulgată, marți, de președintele interimar Ilie Bolojan.
Actul normativ vizează eliminarea posibilității ca pacienții să ofere plăți suplimentare și donații angajaților spitalelor în care au fost îngrijiți, dar să mențină opțiunea acestora de a oferi donații unităților sanitare.
„Pacientul poate face donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispozițiilor legale în materie”, prevede legea.
Potrivit expunerii de motive, „oferirea unui cadou medicului reprezintă o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoștință și implicațiile penale ale unui astfel de gest”.
Inițiatorii precizează că, de-a lungul anilor, această practică „a primit varii interpretări din partea diferitelor segmente de populație, iar cadrul legislativ, deși a suferit câteva modificări, nu oferă un răspuns pe deplin clar”.
„Dincolo de aspectele menționate, nu ne dorim completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului. El poate fi veridic în anumite situații, motiv pentru care susținem ca acesta să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai centrelor sanitare”, se arată în expunerea de motive.