Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica București și UMF “Carol Davila” a cucerit EuroInvent 2020

Marele Premiu al celei de-a-XII-a Expoziții Europeane de Inovare și Creativitate – EuroInvent-2020 a fost câștigat de Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București care, în parteneriat, au inventat un Dispozitiv ortopedic de corectare a defectului Talipes Calcaneus/ Talipes Calcaneovalgus.

Dispozitivul va deveni în cel mai scurt timp un suport real pentru sănătatea nou-născuților. În prezent, aplicabilitatea acestui dispozitiv inovativ în ortopedia pediatrică este întârziată doar de procedurile standard de omologare. Ulterior acest echipament medical va intra în linia de fabricație, se arată într-un comunicat de presă.

Inventatorii echipamentului revoluționar sunt: Mihnea Costoiu, Rector al Universității Politehnica din București, Prof. univ. dr. Cătălin Cârstoiu, Decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” din București, Prof. univ. dr. Cristian Doicin, Decan al Facultății de Inginerie Industrială și Robotică (FIIR) din cadrul UPB, Prof. univ. dr. Augustin Semenescu, Pro-Decan al Facultății Știința și Ingineria Materialelor-UPB, Conf. univ. dr. Mihaela Ulmeanu în cadrul FIIR-UPB, Cristina Doicin – studentă a Facultății de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila” și dr. ing. medical Mariana Mateș din cadrul Spitalului Militar Central București.

”Dispozitivul ortopedic de corectare a defectului Talipes calcaneus/ Talipes calcaneovalgus, conform invenției, este alcătuit dintr-un subansamblu fix, care se fixează pe gamba piciorului, un subansamblu mobil, care se prinde pe laba piciorului cu defect, un angrenaj melc – roată melcată și un capac gradat, care se fixează cu ajutorul unor șuruburi cu cap înfundat. În construcția propusă, dispozitivul ortopedic corectează defectul Talipes calcaneus/ Talipes calcaneovalgus fără a mai fi necesară gipsarea sau intervenția chururgicală, prin reglarea incrementală a angrenajului melc – roată melcată, acționând o rozetă. Angrenajul melc – roată melcată permite realizarea mișcării unghiulare a subansamblului mobil într-o singură direcție, stabilită prin construcție, autoblocându-se în sensul invers al incrementului unghiular prevăzut. Subansamblul fix (1), subansamblul mobil (2) și capacul gradat din componența dispozitivului ortopedic de corectare a defectului talipes calcaneus/ talipes calcaneovalgus se remarcă prin faptul că sunt fabricate personalizat cu tehnologii aditive de tipul sinterizare selectivă cu laser a pulberilor compozite și metalice, utilizând date anatomice preluate din imagini DICOM, care apoi sunt transformate în fișiere de tip STL și GCODE și ulterior trimise pentru fabricare către un echipament de imprimare 3D. Toate elementele mecanice componente ale dispozitivului sunt sterilizabile în autoclavă. Dispozitivul este prevăzut, pe toate suprafețele ce intră în contact cu pielea, cu o căptușeală textilă biocompatibilă, care are rolul de a evita formarea escarelor de presiune ce apar în urma utilizării pe timp îndelungat a dispozitivelor ortopedice de corectare a diverselor defecte. Toate elementele textile de tip căptușeală sunt schimbabile”, se explică în comunicat.

Afecţiunea „tal vag” este des întȃlnită la noii născuţi și constă în „piciorul si glezna excesiv îndoită, unde degetele de la picioare ating, în cazuri extreme, tibia”. Această afecţiune, care de regulă este congenitală, poate apărea şi la copiii mai mari. Potrivit literaturii de specialitate, formele usoare de tal valg apar la aproximativ 30% dintre sugari, iar formele severe sunt prezente la 1 din 1000 de copii, adică aproximativ 5% dintre nou-născuţi.

În ceea ce privește afecțiunea ”varus equin”, aceasta este o malformaţie congenitală demumită și „piciorul strâmb congenital” în care piciorul este răsucit spre interior, iar vârful piciorului este orientat în jos. Netratată corect şi/sau la timp poate duce la infirmitate.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.