Participarea la conferințe „slabe” dăunează grav cercetării

Reuniunile medicale constituie o parte importantă a educației medicale continue. Prin participarea la congrese, conferințe, workshopuri, cursuri, seminare și alte manifestări științifice, personalul medical își poate împrospăta cunoștințele și perfecționa practica. În teorie, cel puțin. Pentru că sunt destule reuniuni profesionale organizate mai mult pentru turism decât pentru știință, unele chiar în locuri exotice – stațiuni la munte sau la mare.

Ar fi multe de discutat și despre valoarea științifică sau educativă a evenimentelor organizate de varii entități din România, fie ele universități, societăți de specialitate, organizații profesionale sau unități medicale și, poate cândva, această discuția va avea loc. Până atunci, însă, semnalăm o inițiativă interesantă, anunțată în Coreea de Sud. Ministrul educației din această țară și-a propus, conform revistei Nature, să oprească participarea universitarilor sud-coreeni la conferințe „slabe”, cu valoare academică scăzută. Astfel, printr-o reglementare nouă, cercetătorii vor fi obligați să completeze formulare prin care să furnizeze informații înainte de a primi acordul instituțiilor proprii de a participa la conferințe în străinătate. Universitățile vor verifica informațiile furnizate și vor evalua astfel cât de adecvate sunt activitățile academice și de cercetare ale angajaților.

Decizia ministrului sud-coreean vine la câteva luni după ce un raport evidenția faptul că 574 de profesori de la 90 de universități din țara asiatică au participat la conferințe științifice „slabe”. Motivele pentru care universitarii aleg să participe la astfel de reuniuni medicale internaționale fără anvergură sunt nu doar turismul, ci și ușurința de a le accesa (prin plata taxei de participare), ulterior aceștia trecând în CV prezentarea de lucrări la conferințe internaționale (un criteriu de promovare universitară inclusiv în România).

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.