Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă, nemulțumițit de valoarea punctului per serviciu medical

Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă (PMSPI ) atrage atenție autorităților asupra situației „absolut catastrofale și de neînțeles la care este condamnată medicina de ambulatoriu” în acest moment, după ce a examinat proiectul de buget pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului de Finanțe.

„După publicarea ordonanței trenuleț, PMSPI a tras numeroase semnale de alarmă, a avut interacțiuni cu autoritățile în care a arătat prin calcule minuțioase situația financiară dezastruoasa în care se afla medicii specialiști cu practica independenta și a solicitat imperios dublarea bugetului alocat pe 2025, ceea ce făcea că valoarea punctului să ajungă la 8 lei per punct per serviciu medical, valoare minim necesară pentru că medicii specialiști să poată asigura continuitatea serviciilor medicale gratuite”, arată PMSPI .

Potrivit sursei citate, alocarea este acum însă de 4.12 milioane lei fata de 3.7 milioane lei pe 2024, adică o majorare de doar 10.81% care acoperă strict creșterea organică data de creșterea numărului de servicii prin intrarea în contract a noilor furnizori.

„Practic, valoarea punctului per serviciu medical de la 5 lei va crește la 5.22 lei, valoare absolut insuficientă, în realitate, din cauza inflației reprezentând o valoare de 4.7 lei”, afirmă PMSPI .

Patronatul Medicilor Specialiști cu Practica Independentă solicită ferm rediscutarea bugetului, cu implicarea tuturor părților relevante, pentru a aloca fondurile necesare funcționării acestui sector esențial.

„Este timpul ca decidenții politici să înțeleagă un adevăr fundamental: sănătatea românilor este o prioritate pentru medici și trebuie să devină o prioritate reală și pentru Guvern. Nu puneți în pericol sănătatea unei națiuni. Luați o decizie înțeleaptă, bazată pe realitatea din teren!”, mai transmite PMPSI.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.