Paul Daniel Iordache, noul manager interimar al Spitalului Clinic Colțea

Mandatul managerului Spitalului Clinic Colțea din București, dr. Mircea Lupușoru, nu a mai fost prelungit. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe Facebook.

”Am hotărât să nu mai prelungesc mandatul directorului Spitalului Clinic Colțea, Mircea Lupușoru. E nevoie de o nouă conducere a acestui spital și va urma un concurs pentru asta.

Până la organizarea concursului, interimatul va fi preluat de către Paul Daniel Iordache, medic epidemiolog, doctor al Universității Reykjavik din Islanda și asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, un bun profesionist din domeniul sănătății”, a scris edilul. .

”Hotărârea mea fusese luată cu ceva vreme în urmă, iar schimbarea conducerii e primul pas din reforma necesară în acest spital și în alte spitale din subordinea Primăriei Capitalei. Le mulțumesc medicilor care au semnalat inclusiv astăzi problemele de management din spital”, a adăugat Nicușor Dan.

Dr. Lupușoru conducea Spitalul Clinic Colțea din anul 2018.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.