Percheziții DNA în două județe, inclusiv la o instituție publică, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID

Procurorii anticorupție efectuează, marți, percheziții în 13 locații din județele Bihor și Satu Mare, inclusiv la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate pe raza județelor Bihor și Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, informează un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.