Percheziţii DNA, inclusiv la o instituție publică, într-un dosar de corupţie legat de achiziţii publice și numirea unor persoane în funcţii de conducere la spitale din Capitală

Mai multe percheziţii au loc luni în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la o instituţie publică, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi cu numirea unor persoane în funcţii de conducere la spitale din Capitală.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi cu numirea unor persoane în funcţii de conducere a unor unităţi spitaliceşti de pe raza municipiului Bucureşti”, anunţă DNA.

În cursul zilei de luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc percheziţii domiciliare în opt locaţii, situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.