Persoanele afectate de lupus sau artrită inflamatorie prezintă la fel de multe riscuri de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 ca persoanele care nu au aceste patologii. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Facultatea de Medicină Grossman din cadrul Universităţii New York în urma realizării a două studii în acest sens.
Studiile au dorit să arate dacă lupusul și artrita inflamatorie sunt sau nu factori agravanți pentru COVID-19, rezultatele fiind publicate în Revista Arthritis & Rheumatology.
În primul studiu a fost înrolat un grup de 226 de adulți, diagnosticați cu forme mai mult sau mai puțin severe de lupus. Aceștia au fost analizați de la jumătatea lunii aprilie a.c până la începutul lunii iunie a.c., scrie Agerpres care citează AFP.
Cel de-al doilea studiu a monitorizat, începând cu luna martie 2020, un grup de 100 de persoane, în principal femei caucaziene, cu artrită inflamatorie, respectiv artrită reumatoidă, artrită psoriazică și spondilartrită. Toate aceste persoane au fost testate pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2, o parte dintre ele prezentând simptome. Din acest total, 26% dintre participanții la studio au fost spitalizați, iar 4% și-au pierdut viața din cauza bolii.
Studiul arată că toți pacienții cu artrită care au fost tratați cu medicamente pe bază de steroizi în loc de medicamente biologice ţintite au fost de 10 ori mai susceptibili de a fi spitalizaţi în cazul infectării lor cu noul coronavirus.
Cu toate acestea, autorii studiilor sunt de părere că acest risc ar putea fi supraevaluat din cauza dimensiunii reduse a eşantioanelor de pacienţi monitorizaţi.