Personalul didactic și cel auxiliar din București se poate înscrie, începând de astăzi, ora 15.00, în programul de testare gratuită pentru infecția cu SARS-CoV-2. Acest lucru este posibil în cadrul unui proiect al Primăriei Capitalei, ”Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Testarea se va face cu aparate Real Time PCR și are ca scop începerea noului an școlar în siguranță. Proiectul a fost modificat recent astfel încât să includă în rândul beneficiarilor atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar care activează în unitățile de învățământ din Capitală.
Prin urmare, numărul de locuri disponibil pentru testare în cadrul acestui proiect a fost majorat de la 3.000 la 27.000. Valoarea totală a proiectului, după suplimentarea cu 24.000 a numărului beneficiarilor, este de 5.442.000 lei.
”Sprijinul financiar în valoare de 200 lei/beneficiar – decontat de ASSMB direct unităților sanitare care realizează testarea, afiliate proiectului – este acordat angajaților farmaciilor, celor din domeniul alimentației publice, reprezentanților mass-media, angajaților firmelor de curierat, precum și personalului didactic și personalului auxiliar care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, din Municipiul București, care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării RT-PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul de presă.
Personalul didactic și auxiliar din Capitală, care dorește să beneficieze de testarea gratuită RT-PCR, se poate înscrie pe site-ul www.assmb.ro, la secțiunea dedicată Proiectului „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, urmând pașii indicați în aplicația de înscriere aflată la adresa de Internet – https://testamcovid.assmb.ro.
După finalizarea înscrierii, Unitatea de implementare a proiectului, din cadrul ASSMB, va face programarea beneficiarilor la unitățile medicale de specialitate afiliate proiectului, în limita capacității de testare comunicată zilnic de acestea, se mai arată în comunicat.
Recoltarea pentru testul RT-PCR constă în prelevarea de exsudat nazofaringian si faringian, iar pentru ca o persoană să fie eligibilă în vederea testării aceasta nu trebuie să se afle în categoriile definițiilor de caz COVID-19, astfel cum sunt ele stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit sursei citate, rezultatele pozitive ale testărilor vor fi raportate de către unitatea medicală care a efectuat testarea la INSP și la direcțiile de sănătate publică, urmând a fi urmată procedura stabilită legal pentru astfel de cazuri.
În cazul unui rezultat incert, retestarea se va face în mod gratuit de către unitatea medicală afiliată.