Peste 30% dintre evenimente adverse raportate de spitale în primele șase luni sunt provocate de nerespectarea măsurilor universale de protecție – președintele ANMCS

 

Aproximativ 3.700 de de evenimente adverse asociate actului medical au fost raportate în primul semestru al acestui an către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Creșterea raportării este importantă, în condițiile în care, pe tot parcursul anului trecut, numărul total a fost de 4.000 de evenimente adverse, a explicat președintele ANMCS, dr. Vasile Cepoi, într-un interviu pentru Ro Health Review.

Din totalul evenimentelor raportate, cele mai multe, 30,48%, sunt infecții provocate de nerespectarea măsurilor universale de protecție, iar 18,46% au fost căderi.

Potrivit lui, este îngrijorător că aproape 30% dintre spitale au transmis că nu au avut evenimente adverse, ceea ce este aproape imposibil.

 

Vă prezentăm mai jos interviul integral:

 

 ÎNTREBARE Cum se poziționează România la capitolul raportării evenimentelor adverse?

 Dr. Vasile Cepoi: Noi am început să raportăm, să solicităm raportarea evenimentelor adverse în urmă cu doi ani, în 2017. În primul an numărul raportărilor a fost în jur de o mie și ceva, două mii. În anul următor a crescut la 4.000. Anul acesta credem că va fi mult mai mare. În primul semestru al acestui an au fost raportate 3.600-3.700 de evenimente adverse. Dintre acestea pot să vă spun că 57, adică 1,8%, sunt evenimente santinelă, care înseamnă decese sau invalidități. 30,48% sunt infecții provocate de nerespectarea măsurilor universale de protecție, 18,46% sunt căderi, 11,8% sunt erori de utilizare a medicamentelor, 5,4% sunt erori de efectuare a manevrelor invazive și 4,87% sunt erori de diagnostic și tratament. Un lucru pe care vreau să îl specific este că 29,7% dintre spitalele care au raportat spun că nu au avut evenimente adverse, ceea ce este îngrijorător, din punctul nostru de vedere. Înseamnă că mai avem mult de lucrat la cultura organizațională. De asemenea avem mult de lucrat la formarea privind identificarea cauzelor în analiza evenimentelor adverse.  Acest lucru l-am constatat ca urmare a evaluării rapoartelor de analiză comunicate de către spitale. În marea majoritate a cazurilor, cauzele principale identificate sunt legate de pacient sau de personalul medical, ceea ce înseamnă că, de fapt, nu este cauza principală.

 ÎNTREBARE Care este în prezent procedura privind evenimentele adverse asociate actului medical? O respectă spitalele din România?

Dr. Vasile Cepoi: Procedura pe care noi am propus-o inițial este una care urmărește identificarea în timp real a unor potențiale evenimente adverse pentru a preveni apariția lor. Este vorba de evaluarea riscurilor la internare și de monitorizarea pe traseul clinic al pacientului a potențialelor situații vulnerabile când ar putea să apară un eveniment advers. Din păcate procedura nu s-a dovedit foarte eficace, pentru că presupune și o pregătire deosebită a profesioniștilor pentru identificarea acestor evenimente și este și consumatoare de timp. Acum propunem un alt instrument, cu introducerea unor indicatori de alertă, care înseamnă identificarea retrospectivă a evenimentului advers, pe baza analizei unui număr de foi de observație la sfârșitul fiecărei luni – în jur de 20 de foi din fiecare secție – se caută dacă acei indicatori care ar putea sugera că a fost un eveniment advers sunt identificați în acele foi, se analizează, se vede dacă a fost un eveniment advers și apoi se procedează la analiza retrospectivă a evenimentului advers și raportarea acestuia. Acest mecanism este de curând introdus, încă lucrăm la el pentru a putea fi introdus în spitale.

ÎNTREBARE Cum se împart evenimentele adverse?

Dr. Vasile Cepoi: Evenimentele adverse – și prevenibile și neprevenibile – se împart în două grupe mari. Unele care sunt situații care pot duce la apariția unui eveniment advers – deci este un eveniment advers care devine cauză pentru o consecință. Adică o eroare este un eveniment advers. Ea poate fi urmată sau nu de consecințe. Dacă este urmată de consecințe este o cauză de eveniment advers. Dacă nu, se numește eveniment ”near miss”. Adică putea să se întâmple, dar nu s-a întâmplat nimic.

Și există și situația în care s-a produs prejudiciul, a fost amputat piciorul bolnav, și n-am făcut ce trebuia să fac – nu am depistat femeia cu cancer de sân în stadiu operabil și ea ajunge la chirurg cu metastaze, când deja este depășit din punct de vedere al soluțiilor terapeutice, deci eficacitatea a scăzut.

 ÎNTREBARE Cum clasifică ANMCS evenimentele adverse asociate asistenței medicale?

Dr. Vasile Cepoi: Acest fapt ne-a determinat să înființăm Registrul Național al Evenimentelor Adverse Asociate Asistenței Medicale, pe care noi le-am clasificat în cinci categorii, diferit față de o clasificare internațional și am să și explic de ce. Noi le-am clasificat în evenimente-santinelă,  care înseamnă situații catastrofale – deces sau o invaliditate definitivă, evenimente presantinelă – în care s-a produs eroarea, dar intervenția a fost suficient de rapidă ca să nu existe consecințe – de exemplu a fost lezată aorta în timpul unei intervenții chirurgicale, dacă nu putea fi suturată la vreme, era o catastrofă. Fiind suturată la vreme, nu se întâmplă nimic. Accidente, care înseamnă evenimente adverse care pot fi tratate, dar duc la prelungirea duratei de îngrijire medicală, costuri crescute, suferință suplimentară, dar nu lasă invalidități ulterior. Și near-miss-ul și incidentul. Near-miss-ul este un eveniment care nu a produs consecințe, dar pentru că întâmplarea a făcut să nu producă. Iar incidentul este un eveniment tot în urma căruia nu apar consecințe, dar nu apar consecințe pentru că cineva a intervenit la vreme. Considerăm că, diferențiind astfel putem identifica mai bine modalități de lucru într-o unitate sanitară pentru a preveni aceste evenimente adverse.

ÎNTREBARE Cum poate fi prevenit caracterul acuzator în cazul raportării evenimentelor adverse?

Dr. Vasile Cepoi: Este o problemă de cultură organizațională. O cultură la nivelul organizației și o cultură la nivelul sistemului. Pentru că, dacă la nivelul organizației sunt identificate aceste evenimente, sunt analizate, se depistează cauza, se iau măsuri pentru a le preveni, iar cei implicați direct în apariția unui astfel de eveniment nu suportă consecințe, atunci sigur că sunt încurajați să raporteze. Mai mult chiar, se recomandă să fie sancționați cei care nu raportează astfel de evenimente și sunt identificate ulterior. În situația în care, însă,  raportând aceste evenimente la nivelul organizației sau la nivelul sistemului se iau măsuri de sancționare a vinovaților și nu de identificare și de îndepărtare a cauzei, atunci evident că disponibilitatea de a raporta aceste evenimente se reduce chiar la zero. Raportarea trebuie să fie anonimizată și singurul lucru care se face public este studiul de caz: ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și ce măsuri s-au luat ca să nu se mai întâmple.

 ÎNTREBARE Și atunci astfel de evenimente rămân nesancționate?

Dr. Vasile Cepoi: Nu. Dacă eu sunt organul de control pe infecții, de exemplu, iar atunci când s-au raportat astfel de evenimente m-am dus și am verificat dacă s-au luat măsuri, s-a identificat cauza și așa mai departe, nu am de ce să îl sancționez. Dacă a raportat infecții și mă duc și văd că dezastrul este în continuare acolo, atunci sigur că voi sancționa acest mod de lucru.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.