Peste 300.000 de lei pentru reparații și achiziții la Spitalul Județean de Urgență Deva

Spitalul Județean de Urgență Deva va beneficia de dotări noi și spații renovate după ce Consiliul Județean Hunedoara a aprobat alocarea unor sume în acest sens. Mai exact, consilierii judeţeni au alocat fonduri în sumă de 165.000 de lei pentru reparaţii curente în spaţiul Laboratorului de analize medicale, banii urmând să fie folosiţi pentru înlocuirea instalaţiilor de încălzire, a celor sanitare şi pentru execuţia de finisaje.

„Lucrările sunt necesare în condiţiile în care la etajul inferior se amenajează spaţiul unde va funcţiona aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), efectuarea acestora asigurând funcţionarea în bune condiţii a instalaţiilor şi echipamentelor”, precizează în nota care însoţeşte proiectul de hotărâre, citată de Agerpres.

Consilierii au mai aprobat o sumă de 38.000 lei pentru lucrări în spaţiul în care va fi amplasat un aparat RMN cu care va fi dotat spitalul judeţean în luna octombrie. Lucrările includ o ecranare magnetică care se va realiza pe tavan şi podeaua cabinei de la secţia RMN. Spaţiul în care va funcţiona aparatul RMN va cuprinde un cabinet investigaţii RMN, o cabină de comandă, o sală pentru pregătirea pacienţilor, inclusiv a copiilor, o sală de aşteptare şi spaţii administrative.

Aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică va fi achiziţionat pentru spitalul judeţean de către Ministerul Sănătăţii prin Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro.

În plus, consilierii judeţeni au aprobat și suma de 109.000 lei pentru achiziţia unui număr de 65 de paturi de spitalizare pentru pacienţi, necesare pentru desfăşurarea activităţii medicale în condiţii optime la secţiile Cardiologie, Psihiatrie şi Dermatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.