Peste 700 de copii cu afecţiuni medicale grave, transportaţi în afara ţării de către Asociaţia Blondie. 200 de zboruri, în cei patru ani de existență

Peste 700 de copii cu afecţiuni medicale grave, care nu au putut fi trataţi în România, au fost transportaţi la clinici din afara ţării de către Asociaţia Blondie, care a marcat, marți, 200 de zboruri în cei patru ani de existență.

Printre cei peste 700 de pacienţi se numără copii cu malformaţii cardiace complexe, afecţiuni neurologice, digestive, pulmonare, oncologice, boli rare sau transplant de organe.

Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, a declarat că România oferă soluţii de tratament pentru foarte mulţi dintre copiii bolnavi şi că aproximativ 90% dintre copiii cu malformaţii cardiace sunt operaţi „cu succes” în ţara noastră. Cu toate acestea, anual, aproximativ 700 de pacienţi au nevoie să plece peste hotare pentru a beneficia de tratamente care nu sunt oferite în România.

„Există un procent de 10% din ce înseamnă malformaţii cardiace şi un procent mare de alte afecţiuni pentru care singura soluţie este să plece în afara ţării. Din punct de vedere statistic, Casa de Asigurări spune că undeva la 700 de români (…) au primit un formular E 112, pentru a pleca în afara ţării, pentru că afecţiunea de care suferă nu poate să fie tratată aici”, a afirmat ea.

Ministrul Sănătăţii,  prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a afirmat că, în ultima perioadă, s-a schimbat semnificativ proporţia copiilor cu afecţiuni cardio-vasculare operaţi în ţară.

„Marea lor majoritate sunt operaţi în ţară şi, în mod evident, această capacitate va creşte până la soluţionarea aproape a tuturor cazurilor în ţară. Acesta este un efort constant. Este un proces care durează, pentru că nu discutăm doar de partea de investiţii. Discutăm şi de partea de resurse umane calificate. E o meserie grea chirurgia cardio-vasculară, în general. Cea pediatrică, cu atât mai mult. O să văd dau şi o veste bună. Direcţia de Sănătate Publică a eliberat autorizaţia sanitară de funcţionare pentru noul corp de clădire de la „Marie Curie”. Aşa că, din punctul nostru de vedere, la solicitarea spitalului (…) pot începe procedurile ca să relocheze, conform noii structuri aprobate, secţiile. Lucrul acesta va îmbunătăţi implicit şi activitatea în zona chirurgiei cardio-vasculare pediatrice”, a declarat ministrul.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.