Pfizer şi BioNTech au depus datele iniţiale ale unui studiu clinic pentru autorizarea celei de a treia doze a vaccinului împotriva COVID-19

Pfizer şi BioNTech au depus la autorităţile de reglementare datele iniţiale ale unui studiu clinic în fază incipientă pentru autorizarea celei de a treia doze a vaccinului împotriva COVID-19, au anunţat, luni, cei doi producători de medicamente, transmite Reuters, potrivit presei internaționale.

Potrivit celor două companii, a treia doză a arătat un nivel semnificativ mai ridicat al anticorpilor de neutralizare a virusului iniţial SARS-CoV-2, comparativ cu primele două doze, precum şi împotriva variantelor Beta şi Delta.

Pfizer a afirmat că eficacitatea vaccinului său scade în timp, citând un studiu care a arătat o eficacitate de 84% la patru luni de la vaccinare, comparativ cu un vârf iniţial de 96%.

Unele ţări, între care Israelul, au pus deja în practică planurile de a administra doze de rapel.

Cu toate acestea, decizia câtorva ţări bogate de a cumpăra doze de rapel a provocat nemulţumirea activiştilor din domeniul sănătăţii şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a cerut un moratoriu pentru rapeluri până cel puţin la sfârşitul lunii septembrie.

Pfizer şi BioNTech au spus că toţi pacienţii din studiu au primit a treia doză, BNT162b2, la opt până la nouă luni de la a doua doză.

Producătorii de medicamente vor transmite datele studiului Agenţiei Europene pentru Medicamente şi altor autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni.

Aceştia au spus că rezultatele unui studiu în stadiu târziu referitor la eficacitatea unei a treia doze sunt aşteptate în curând.

Săptămâna trecută, autorităţile de reglementare din SUA au autorizat administrarea unei a treia doze de vaccinuri COVID-19 de către Pfizer-BioNTech şi Moderna pentru persoanele cu sistem imunitar compromis, care sunt susceptibile să aibă o protecţie mai slabă în urma vaccinurilor cu două doze.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.