Plan roșu de intervenție după izbucnirea unui incendiu la Spitalul de Psihiatrie Gătaia din judeţul Timiş

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la Spitalul de Psihiatrie Gătaia din judeţul Timiş. Pacienţii au fost evacuaţi și nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a fost sesizat într-un salon situat la parterul unui pavilion al unităţii medicale, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş,

În urma anunţării incendiului a fost activat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Timiş.

La faţa locului au fost trimise mai multe autospeciale stingere şi de transport victime, un spital mobil, precum şi şapte echipaje SMURD.

Potrivit ISU Timiş, la sosirea echipelor de pompieri incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, fiind observate doar degajări de fum. Din incinta pavilionului afectat au fost evacuate 41 de persoane, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele verificări efectuate de pompieri, incendiul a pornit de la o saltea aflată într-unul din saloane, fiind cel mai probabil provocat intenţionat.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.