Trei medicamente frecvent prescrise pentru a trata diabetul, hipertensiunea sau pentru a scădea nivelul colesterolului ar putea fi folosite pentru a ameliora simptomele unor boli psihiatrice severe, precum schizofrenia, tulburarea bipolară sau psihozele non-afective.
Acestea sunt concluziile unui studiu de mare amploare, publicat la 9 ianuarie în revista JAMA Psychiatry.
Statine, blocanți ai canalelor de calciu sau biguanide
Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia și de la Universitatea din Hong Kong și a analizat datele medicale a 142.691 de pacienți psihiatrici din Suedia, pe o perioadă de zece ani. Studiul a analizat posibilitatea de a oferi noi indicații terapeutice unor clase de medicamente prescrise frecvent unui număr mare de persoane și care au, în consecință, un profil de siguranță bine cunoscut.
Studiul a analizat influența pe care tratamentul cu statine, blocanți ai canalelor de calciu sau biguanide (metformin) îl are asupra pacienților psihiatrici care suferă de schizofrenie, tulburare bipolară sau psihoze și care primeau concomitent tratament psihiatric specific. Pacienții psihiatrici au suferit mai puține spitalizări și mai puține episoade de rănire sau automutilare în perioadele în care au primit tratament cu statine, blocanți ai canelelor de calciu sau biguanide.
Efecte cunoscute asupra sistemului nervos central
Toate cele trei clase de medicamente au efecte cunoscute asupra sistemului nervos central. Asta le face candidate excelente pentru studii viitoare, care să vizeze o mai bună înțelegere a mecanismului de acțiune al acestora. În plus, cele trei clase studiate sunt folosite și prescrise frecvent în întreaga lume, sunt ieftine și au un profil de siguranță bine cunoscut și studiat.
În viitor, aceste molecule ar putea primi noi indicații terapeutice, prin care să se profite de efectul lor benefic asupra unor afecțiuni psihiatrice severe.