O echipă de medici români și bulgari a efectuat o prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău, salvând vieți prin transplanturi destinate pacienților cu vârste între 4 și 26 de ani. Operația a avut loc pe 6 martie 2025, la un pacient de 31 de ani aflat în moarte cerebrală, după acordul familiei acestuia pentru donarea de organe.
„Este vorba despre efortul colectiv al echipei medicale de la SJU Buzău, care a făcut posibilă prelevarea de organe și țesuturi pentru acest pacient, formată din dr. Adrian Zoican, coordonator transplant (CDT), dr. Victor Ionită (KDP), dr. Ștefania Szabo, director medical, și echipa de medici ATI (dr. Aura Daniliuc, dr. Ion Tudos, dr. Sebastian Ilie), cadre medicale care au menținut pacientul pe toată durata intervenției și preoperator, alături de dr. Bogdan Rotund – medic curant neurochirurgie.”
Echipa română a fost sprijinită de medici din Bulgaria, de la Spitalul „Sf. Marina” din Sofia, care au venit special pentru a preleva organele. „O echipă de medici de la Spitalul ‘Sf. Marina’ din Sofia, Bulgaria, s-au deplasat la SJU Buzău și, împreună cu medicii români, au prelevat de la donator: cordul, care, prin acordul existent între cele două țări, va ajunge la un pacient din Bulgaria (în România neexistând pacient compatibil), ficat, care va salva doi pacienți cu vârste de 4 și 26 de ani, rinichi, cornee, os, tendon, acestea urmând să ajungă, de asemenea, la alți pacienți, în București.”
Conducerea SJU Buzău a mulțumit familiei donatorului pentru gestul de generozitate, care a dat speranță și o nouă șansă de viață altor persoane. „Mulțumim familiei donatorului care a ales să ofere speranță pentru alți semeni și încredere echipelor medicale implicate”, a transmis conducerea spitalului.