Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) va fi majorat cu 1,7 miliarde de lei, din rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
„Majorăm bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va fi majorat cu 1,7 miliarde de lei, din rezrva bugetară la dispoziția Guvernului, pentru servicii medicale, medicamente, materiale și dispozitive medicale, inclusiv pentru derularea programelor naționale de sănătate curative și acordarea medicamentelor compensate și gratuite”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.