Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, adoptarea, în ședința de Guvern, a noilor măsuri aplicabile de la 1 august. ”Relaxare este un cuvânt puternic astăzi pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri”, a transmis premierul la finalul şedinţei de la Palatul Victoria.
”Am aprobat măsurile de relaxare de la 1 august. Relaxare este un cuvânt puternic astăzi pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute”, a declarat premierul Florin Cîţu.
”Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment în spaţii deschise, cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, în localităţile cu incindenţă mai mică sau egală cu 2 la mie, este foarte important, iar o condiţie importantă este că participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, a adăugat premierul.
Prim-ministrul s-a referit şi la condiţiile de participare la competiţii sportive – permise cu spectatori până la 75% din capacitatea spaţiului – cu asigurarea unei distanţe de un metru, dacă incidenţa este mai mică de 2 la mie.
Lista completă a măsurilor aplicabile de la 1 august AICI