sursa foto: www.nobelprize.org
Câștigătorii premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru anul 2023 sunt Katalin Kariko și Drew Weissman pentru dezvoltarea vaccinurilor ARN mesager împotriva COVID-19.
Cei doi sunt laureații din acest an ai premiului Nobel „pentru descoperirile lor privind modificările bazelor de nucleotide care au permis dezvoltarea unor vaccinuri ARN mesager eficiente împotriva COVID-19”, a anunţat Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel.
În 2023, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (986.000 de dolari).
Katalin Kariko s-a născut în 1955 în oraşul Szolnok din Ungaria. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Szeged în 1982 şi a făcut studii post-doctorale la Academia Ungară de Ştiinţe din Szeged până în 1985. A coordonat apoi cercetări post-doctorale în Statele Unite, la Temple University din Philadelphia şi University of Health Science din Bethesda. În 1989, a devenit profesor-asistent la Universitatea Philadelphia, unde a rămas până în 2013. Apoi, a fost numită în funcţiile de vicepreşedinte şi vicepreşedinte-senior la BioNTech RNA Pharmaceuticals. Din 2021, este profesoară la Universitatea din Szeged şi profesor-asistent la Perelman School of Medicine din cadrul Universităţii Pennsylvania.
Drew Weissman s-a născut în 1959 în oraşul Lexington din statul american Massachusetts. A obţinut diploma de doctor la Universitatea Boston în 1987. Şi-a făcut pregătirea în studii clinice la Beth Israel Deaconess Medical Center din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Harvard şi a realizat cercetări post-doctorale la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite. În 1997, Drew Weissman a înfiinţat un grup de cercetare la Perelman School of Medicine din cadrul Universităţii Pennsylvania. El este profesor în cercetări asupra vaccinurilor şi directorul Penn Institute for RNA Innovations.
Premiul Nobel pentru Medicină dă startul în mod tradiţional seriei de anunţuri anuale ale celor mai prestigioase premii din lume, la începutul lunii octombrie.
Marţi şi miercuri vor fi anunţate premiile Nobel pentru fizică, respectiv chimie, în timp ce joi şi vineri, vor fi anunţaţi câştigătorii distincţiilor pentru literatură, respectiv pace. Ultimul premiu, cel pentru economie, va fi anunţat săptămâna viitoare, pe 9 octombrie, acesta nefiind însă bazat pe ultima dorinţă a celui care a iniţiat aceste premii, magnatul industrial suedez Alfred Nobel (1833-1896).
Anul trecut, paleogeneticianul suedez Svante Pääbo a fost desemnat laureatul premiului Nobel pentru medicină pentru „descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruţi şi evoluţia umană”.