Președintele ANMCS: Auditul clinic reprezintă cea mai mare provocare pentru spitalele din România din punctul de vedere al standardelor de calitate

 

Auditul clinic reprezintă cea mai mare provocare pentru spitalele din România din punctul de vedere al standardelor de calitate, spune președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Vasile Cepoi, într-un interviu pentru Ro Health Review.

“Auditul clinic. Este standardul ce care toată lumea se plânge. Și de fapt este cel mai puternic instrument pentru îmbunătățirea actului medical. Pentru că auditul clinic verifică în ce măsură rezultatele actului medical sunt conforme cu ceea ce se poate face, ceea ce știința medicală poate face la această dată. Sigur, auditul clinic nu verifică actul medical din punct de vedere tehnic. Îl verifică din punct de vedere al rezultatelor și al cauzelor care au făcut ca aceste rezultate să nu fie cele mai bune. Este un instrument pedagogic, dacă vreți, pentru profesioniștii din sănătate”, a explicat Vasile Cepoi.

 

Vă prezentăm mai jos interviul integral:

 

ÎNTREBARE: Ce înseamnă normalitate în managementul calității în sănătate?

VASILE CEPOI: Normalitate în managementul calității în sănătate înseamnă să faci ceea ce faci bine și atunci când nu te vede nimeni. Fără presiune, pentru faptul că ți-ai organizat activitatea foarte bine, ți-ai identificat riscurile asociate unei nerespectări a unor reguli și pe baza aceasta le respecți fără să fii supravegheat. Dar e drum lung până aici.

ÎNTREBARE: Deci putem spune că siguranța pacientului depinde de managementul eficient al calității în sănătate?

VASILE CEPOI: Obiectivul principal al managementului calității este siguranța pacientului. Un serviciu medical de calitate înseamnă și o siguranță pentru pacient și o probabilitate mai mică ca un pacient să evalueze nefavorabil.

ÎNTREBARE: Cum trebuie să asigure conducerea unei unități medicale realizarea unui management eficient al calității? Cum se pot implementa standardele de calitate?

VASILE CEPOI: În primul rând, managementul de vârf – managerul și managementul de primă linie trebuie să fie hotărât să implementeze standardele de management al calității. Fără această decizie nu se poate. În momentul în care această activitate este delegată nivelurilor  inferioare și executivului dintr-o unitate sanitară va fi imposibil de implementat. Deci renunțarea la „se poate și așa”, renunțarea la luarea deciziilor după miros și renunțarea la acel principiu că șeful are întotdeauna dreptate. Deci primul lucru care trebuie făcut este această decizie. Apoi trebuie organizată infrastructura din unitatea medicală pentru asigurarea managementului calității. Care înseamnă, pe de o parte, existența unei structuri specializate în managementul calității, formată dintr-un număr de doi-trei-patru-cinci-șase oameni, în funcție de mărimea spitalului, și implicarea managementului de bază , adică a șefilor de secție, a șefilor de structuri – eu știu, economică, aprovizionare ș.a.m.d. – a tuturor șefilor în aceasă activitate, formarea lor. Iar următoarea etapă este implicarea întregului personal în implementarea managementului calității. Alte organizații de acreditare, de exemplu, procedează în felul următor atunci când sunt invitate să evalueze implementarea standardelor: întreabă pe primii întâlniți dacă știu că unitatea sanitară este implicată într-un proces  de implementare a unor standarde. Dacă răspunsul este “nu” din partea a două sau trei persoane, se duc la managerul instituției și spun „ne pare rău, ne chemați altă dată, când personalul medical va ști că în unitatea dvs se implementează un sistem de management al calității”. Ce vreau să spun cu asta este că fără implicarea întregului personal, de la portar până la manager, în buna funcționare a instituției, nu se poate implementa un sistem de calitate.

ÎNTREBARE: Cum trebuie să interpreteze profesioniștii din sănătate clasele de acreditare?

VASILE CEPOI: Avem șase nivele, să spunem, ultimul fiind neacreditat. Primele patru reflectă nivelul de îndeplinire a cerințelor din standarde. Nivelul patru are o particularitate. El este, indiferent de nivelul de îndeplinire a standardelor, dacă unitate sanitară are plan de conformare la autorizația sanitară de funcționare, considerăm că în spitalul respectiv există niște riscuri neacoperite și că autoritățile responsabile trebuie să se implice în rezolvarea planului de conformare. În funcție de timpul în care autoritățile își propun să rezolve acel plan de conformare se menține nivelul de acreditare. Deci este posibil ca o unitate sanitară să îndeplinească 80% – 90% din cerințele standardelor de acreditare și să fie în categoria a IV-a pentru că are un plan de conformare în care spune că, de exemplu, nu are bazin de apă de rezervă, nu are bazin de apă pentru eventuale incendii sau anumite circuite nu pot fi respectă pentru că acele clădiri sunt vechi și, indiferent de măsurile funcționale pe care spitalul le-ar lua ele nu pot fi îndeplinite. Și această cerință a fost introdusă de către membrii Colegiului Director, cu scopul de a determina  autoritățile responsabile să se implice în această problemă, pentru că aceste planuri de conformare datează din 1999, de când s-a implementat sistemul de asigurări de sănătate.

ÎNTREBARE: Se consideră că pot exista și puncte nevralgice în expunerea standardelor, indicatori care nu au aplicabilitate în sistemul românesc de management al calității? Și dacă da, care sunt acțiunile?

VASILE CEPOI: Standardele, cerințele din standarde sunt obligatorii și sunt cu caracter general. Modul de realizare a acestor cerințe și dovedirea faptului că ele sunt îndeplinite se face fie pe baza unor indicatori pe care noi i-am sugerat, fie prin alte modalități prin care spitalul poate dovedi că îndeplinește cerința respectivă. Deci ANMCS nu vin să stabilească regulile de funcționare dintr-o unitate sanitară. ANMCS întreabă “Ce faceți?”, “Cum faceți?”, “Ceea ce faceți, faceți bine?”, “Puteți dovedi că faceți bine?”. Dovezile că faceți bine, le puteți utiliza pe ele sugerate de noi sau aduceți dumneavoastră alte dovezi. Așa trebuie să discute un evaluator cu interlocutorul din spital. Și atunci spitalul este cel care decide cum își organizează activitatea. Noi le spunem celor din spitale că echipa de evaluare nu știe mai bine decât ei ce trebuie făcut în spitalul respectiv. Ei doar măsoară ceea ce se face și se identfică care este diferența dintre maximum posibil de realizat și ceea ce s-a realizat până la data respectivă. De fapt asta măsoară acreditarea. Unde te afli față de un referențial. Cât mai e până în vârf.

ÎNTREBARE: Care sunt standardele care prezintă cea mai mare provocare pentru spitalele din România?

VASILE CEPOI: Auditul clinic. Este standardul ce care toată lumea se plânge. Și de fapt este cel mai puternic instrument pentur îmbunătățirea actului medical. Pentru că auditul clinic verifică în ce măsură rezultatele actului medical sunt conforme cu ceea ce se poate face, ceea ce știința medicală poate face la această dată. Sigur, auditul clinic nu verifică actul medical din punct de vedere tehnic. Îl verifică din punct de vedere al rezultatelor și al cauzelor care au făcut ca aceste rezultate să nu fie cele mai bune. Este un instrument pedagogic, dacă vreți, pentru profesioniștii din sănătate. Pentru că atunci când te întorci și evaluezi ce ai făcut, vezi ce rezultate ai obținut și vezi ce rezultate ai fi putut obține. Ca să fiu mai bine înțeles, am să vă dau un exemplu de la o conferință pe auditul clinic desfășurată la Cluj, anul trecut, când un profesor de Terapie Intensivă a prezentat o evaluare a foilor de observație privind respectarea protocolului terapiei durerii într-un spital. După ce a prezentat deficiențele din respectarea protocolului a spus următorul lucru: “După ce am terminat de făcut această analiză, am constatat că și la mine în clinică aveam probleme cu respectarea protocolului pe care nu le-am  identificat până nu am văzut ce abateri au avut alții. De aceea am spus că este cea mai importantă concluzie a prezentării respective, pentru că a demonstrat că și atunci când ești (…) un foarte bun profesionist ai deficiențe, de care nu ți-au dat seama fără să faci această privire retrospectivă.

Noi am construit aceste standarde plecând de la faptul că într-o unitate sanitară există doi poli: polul managerial și polul clinic. Și pentru între acești doi poli există o permanentă tensiune. Polul managerial spune “cheltuiți prea mult” și polul clinic spune “nu ne-ajunge”. Englezii îi spun “guvernanță clinică” managementului calității. Și ei spun așa: rezultatele actului medical, asistenței medicale, sunt responsabilitate egală atât a managementului organizațional, cât și a managementului clinic. De fapt, noi prin această organizare a standardelor, încercăm să introducem conceptul de guvernanță clinică.

ÎNTREBARE: Cum ajută implementarea unui sistem de management al calității activitatea medicală și indicatorii de management?

VASILE CEPOI: O activitate de calitate va avea și rezultate bune. Activitate de calitate înseamnă rezultatele cele mai bune, cu cele mai mici costuri și cu cele mai mici riscuri. Prin urmare pacientul va beneficia de cele mai bune tratamente, cu cele mai bune rezultate, iar unitatea va fi eficientă, pentru că va utiliza acele soluții de diagnostic și terapeutice cu maxim de rezultat și cu minim de cheltuieli. Aceasta este și definiția calității dată de Organizația Mondială a Sănătății, dacă vreți.

ÎNTREBARE: Există voci care cred că managementul calității în sănătate reprezintă o activitate separată de a actul medical. Ce le transmiteți?

VASILE CEPOI: Rutina face să ai această percepție. Pentru că, obișnuit fiind să lucrezi într-un anume fel  fără să te raportezi la un referențial, la niște repere, să îți spui “cum ar trebui, de fapt, să fac?”, îți vine foarte greu atunci când cineva din afară vine și îți spune “schimbă-ți comportamentul”. De aceea, procesul acesta se implementează treptate și are ca prim-pas formarea oamenilor în acest domeniu. Adică ce înseamnă calitate și cum poate fi ea realizată pentru că noțiunea de calitate este o noțiune subiectivă. Fiecare persoană vede calitatea din unghiul ei de vedere, din punctul de vedere al nivelului de informare, al cunoștințelor, al stării afective și așa mai departe. Ori calitatea pe care o implementăm este reprezentată de un set de cerințe care respectă sau satisfac așteptările unei majorități a tuturor părților interesate.

ÎNTREBARE: Observați o schimbare? Când ne putem aștepta la o trecere de la implementarea standardelor de calitate “pentru că trebuie” la însușirea lor reală?

VASILE CEPOI: O schimbare de mentalitate nu se poate petrece într-un timp foarte scurt. Suntem încă în faza în care evaluarea în vederea acreditării este considerată un control și lumea tremură pentru a venit echipa de evaluare. Se întâmplă, însă, și lucruri bune. În sensul că, în mediul unităților sanitare, dar și în afara acestora, pe Facebook, de exemplu, există grupuri mari de oameni, de câteva mii de oameni, care discută despre calitate. Unii au înțeles-o, alții încearcă să înțeleagă, unii se revoltă, sunt împotrivă, dar discută despre acest lucru. Faptul că discută, din punctul nostru de vedere, este o mare realizare. Dacă câteva mii de oameni, la această dată, discută despre calitatea serviciilor medicale în România înseamnă că avem o șansă.

ÎNTREBARE: Dincolo de standardizare și de acreditare, care este misiunea ANMCS?

VASILE CEPOI: Misiunea ANMCS este să reușească să schimbe o mentalitate și un anume comportament, o anumită rutină care funcționează în sistemul de sănătate, când pacientul este expus permanent la riscuri. Dacă atunci când faci un act medical, o activitate de asistență medicală, nu te întrebi “Oare ce s-ar putea întâmpla rău în ceea ce fac?”, pacientul acela este supus la risc. Principala problemă este mentalitatea.  Și rutina.

ÎNTREBARE: Ce își propune ANMCS pentru al doilea semestru al anului?

VASILE CEPOI: ANMCS are proiecte multe. Nu se ocupă doar de standardizare și acreditare. ANMCS caută să identifice zonele vulnerabile, cele mai sensibile,  și să vină cu proiecte de îmbunătățire. Avem proiecte privind reorganizarea rețelei de asistență medicală a pacienților cu hemofilie. Avem proiecte privind acreditarea nivelurilor de competență a secțiilor de urologie din țară, a secțiilor de onco-hematogie, a unităților de dializă. Acreditarea unităților de dializă va începe chiar în toamna aceasta, în septembrie. Deci avem un număr foarte mare de proiecte și încercăm să construim o instituție care se cheamă Consiliul Național al Siguranței Pacientului, format din reprezentanți ai societăților științifice medicale și ai organizațiilor de pacienți, ai cărui rol este de a supraveghea și de a îndruma respectarea bunelor practici în fiecare specialitate în parte. A avut loc o primă întâlnire în care am lansat ideea proiectului. În septembrie va  avea loc o altă întâlnire în care vom stabili modul de funcționare a acestui consiliu, urmând ca după aceea să oficializăm printr-un act normativ și să stabilim clar atribuțiile, responsabilitățile și modul de funcționare.

1 comments

Se dorește o altă capusare,ANMCS, dorește Consiliul Național al siguranței pacientului pentru o alt mod de câștig.
Cum a crescut ANMCS ul calitatea spitalelor acreditate?
Există răspuns?
Care sunt costurile acreditarii, costuri pe care pacientul le plătește, mințit fiind că îi creste siguranța.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.