Președintele CMMB, .prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Apel adresat CNAS pentru rezolvarea „cu rapiditate” a disfuncționalităților din sistemul SIUI

Colegiul Medicilor din Municipiul București face un apel către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru rezolvarea cu rapiditate a disfuncționalităților din sistemul SIUI, deoarece nefuncționalitatea totală sau îngreunată a sistemului perturbă activitatea în toate sectoarele medicale, cu impact direct asupra pacienților.
„Știm că noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost numit de puțin timp în funcție, dar lansăm acest apel, mai ales având în vedere că actualul președinte al CNAS, doamna dr. Valeria Herdea este medic de familie, deci înțelege cu atât mai bine problemele cu care se confruntă colegii săi. O rugăm pe doamna președinte a CNAS să întreprindă acțiuni concrete pentru rezolvarea situației și, eventual, să se realizeze o comunicare din partea Casei către comunitatea medicală în legătură cu problematica SIUI și cu soluțiile posibile pe termen scurt, mediu și lung pentru îmbunătățirea activității medicale în contextul sistemului SIUI”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.
Reprezentanții CMMB precizează că înțeleg faptul că remedierea acestui sistem nu poate fi realizată “peste noapte”, dar este important să fie identificate soluții pentru a asigura funcționarea continuă a sistemului printr-o activitate de mentenanță adecvată; totodată, – transmit ei – este necesar să fie stabilit un termen clar pentru implementarea unei noi versiuni a acestui sistem, care să fie pus la dispoziția comunității medicale și care să răspundă nevoilor acesteia.
„Am citit despre medici care încearcă să utilizeze sistemul, validând date în timpul lor liber, adesea în timpul serii sau al nopții, când interacțiunile în sistem sunt mai puține. Această abordare demonstrează dedicarea lor față de pacienți, față de actul medical și evidențiază necesitatea unei soluții imediate pentru problemele cu care se confruntă”, a adăugat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.