Președintele CNAS, despre proiectul privind paturile din spitale: Nu va da nimeni paturi nimănui

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a precizat, joi, referindu-se la proiectul care pune ”o limită superioară” a numărului de paturi care pot fi contractate către furnizorii privaţi de sănătate, că ”nimeni nu va da paturi nimănui”.

„Mă voi referi la o temă care a suscitat interes – limitarea creşterii de paturi contractate către furnizorii privaţi de 10%, care a fost vehiculat cu diferite interpretări. Măsura în sine pune o limită superioară a numărului de paturi care pot fi contractate către furnizorii privaţi pornind de la o bază – baza este numărul de paturi contractate către furnizorii privaţi la 31 decembrie 2020. Acestui număr i se pune o limită de 10%. Această limită de 10% este gândită să se materializeze potenţial până la finalul anului anului 2022. (…) O limită de 10% a creşterii se aplică procentului de 5%, astfel încât la finalul anului 2022, un an şi jumătate de acum înainte, numărul de paturi contractate cu furnizorii privaţi nu poate fi mai mare de 5,5% aproximativ. (…) Această creştere de 10% se aplică existentului de 5%. (…) Interpretarea greşită este că la 5% se va mai adăuga 10% şi uite aşa peste noapte vor rezulta 15% din totalul paturilor mutate dintr-o parte în alta. Nu vorbim despre aşa ceva. (…) Textul ordonanţei prevede foarte clar că această plafonare a unei potenţiale creşteri se face treptat cu fundamentare şi acoperă intervalul de timp până la finalul anului 2022. (…) Aceste paturi nu sunt în pixul meu şi până la urmă al nimănui. Nu va da nimeni paturi nimănui”, a explicat Adrian Gheorghe.

Președintele CNAS a amintit că numărul total de paturi de spital în România în sistemul public şi cel privat este de aproximativ 120.000, iar la nivel naţional aproximativ 5% dintre paturile de spital sunt în sectorul privat.

Potrivit preşedintelui CNAS, procentul de 10% reprezintă o plafonare „care are scopul de a introduce predictibilitate în sistem”.

„Procentul de 10% reprezintă o plafonare care are scopul de a introduce predictibilitate în sistem pe un trend deja existent şi sperăm noi elimină potenţialul de mişcări bruşte, pe scurt de vânturare a paturilor dinspre public şi privat sau invers, la nivel teritorial oferind tuturor furnizorilor predictibilitate privind care sunt limitele care pot fi atinse. (…) Este greu de conceput perspectiva care a fost vehiculată zilele acestea că dintr-o dată din pix vor fi mutate nişte paturi. Nu este vorba de aşa ceva. (…) Acesta este principiul prevăzut de ordonanţă în acest moment. Practic, dacă se va materializa măcar o parte din această creştere, se face în interiorul planului de paturi care include public şi privat. Deci, o creştere de 0,1% în public atrage o scădere de 0,1% în privat şi invers. Totul depinde şi de numărul de paturi care se actualizează la anumite intervale”, a susţinut Adrian Gheorghe.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.