Preşedintele Iohannis, după şedinţa cu ministrul Educaţiei: Am făcut o analiză împreună asupra şcolii care a început de luni, iar situaţia este bună

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul discuțiilor cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că discuțiile s-au axat pe revenirea elevilor, fizic, în școli, precum și pe locul ”României Educate” în Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Am abordat două teme mari: prima este școala fizic. Am făcut o analiză asupra școlii care a început de luni în format fizic. Am vrut să știm câți copii se duc la școală, câte școli au fost închise. A doua mare temă, care va avea un impact imens este locul României Eudcate în Planul Național de Redresare și Reziliență. Ne-am uitat la școlile din România care s-au redeschis fizic pentru copii în semestrul 2. Situația este bună”, a declarat Klaus Iohannis.

”Peste 10.000 de școli funcționează fizic, aproximativ 6.000 de unități care funcționează în scenariul galben. Peste două milioane de elevi au reînceput fizic școala de luni, 8 februarie, adică peste 70% din totalul elevilor din România. Ceilalţi care au rămas în online îşi continuă studiile în această formă. Cu toţii ne dorim ca localităţile care sunt în scenarii galbene şi roşu sau unele chiar carantinate să aibă o evoluţie pozitivă şi să iasă din aceste scenarii trecând în scenariul verde”, a completat președintele Iohannis.

”Trebuie să fim realişti, pandemia nu s-a terminat. Chiar dacă din fericire s-au adoptat măsuri restrictive care au permis să se reducă succesiv numărul de bolnavi, de noi infectări, nu putem, din păcate, să spunem că am scăpat de pandemie. În continuare este extrem de important să respectăm restricţiile impuse, să fim responsabili şi acum chiar avem un motiv foarte serios în plus, sunt copii din România cărora trebuie să le oferim şcoală în format fizic. Cu cât mai bine respectăm restricţiile, cu atât mai puţine cazuri de noi îmbolnăviri vom avea şi cu atât mai bine se va desfăşura şi şcoala în format fizic”, a declarat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.