Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea: Se dublează durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miecuri, legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil; aceasta crește de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că adoptatorul sau oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Iniţiatorul proiectului este deputatul PNL Alin Ignat iar după votul din Parlament acesta a afirmat că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru cei care decid să adopte un copil în România dar mai ales pentru copiii care primesc astfel şansa unei vieţi în familie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an.

Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate.

De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

Inițiatorul legii menționează că acest proiect nu se referă la soluţii financiare, ci în mod special despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă în viața de familie:

” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, arăta deputatul liberal.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.