sursa foto: UMF „CarolDavila”/Facebook
Prima întâlnire transnațională a proiectului internațional Erasmus+ de parteneriat strategic, Empathy Rising in Universities through Digital Tools and Education (ERUDiTE), sub coordonarea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a avut loc în cadrul Centrului de Inovație și eHealth (CieH).
Întâlnirea s-a desfășurat în perioada 21-22.01.2025, informează UMF „Carol Davila”.
Proiectul ERUDiTE are scopul de a dezvolta, testa și implementa practici inovative în ceea ce privește empatia în rândul studenților mediciniști și a celor din domenii conexe Medicinei.
Potrivit sursei citate, obiectivele și rezultatele așteptate ale proiectului ERUDiTE vizează:
- creșterea conștientizării importanței empatiei în domeniul medical și domeniile conexe acesteia prin elaborarea unui Manual de Empatie – The Empathy Manual;
- îmbunătățirea stării de bine a studenților mediciniști și a celor din domenii conexe Medicinei, care prezintă un nivel insuficient de empatie sau care suferă de epuizare provocată de empatie. Rezultatul acestui obiectiv va fi o platformă web dedicată empatiei -The Empathy Web Platform;
- îmbunătățirea abilităților studenților și a personalului care lucrează în universități, care se confruntă în mod direct cu o lipsă a empatiei, sau cu consecințele insuficienței empatiei, prin realizarea unui curriculum -The Empathy Curriculum;
- oferirea unor recomandări persoanelor decidente, în vederea dezvoltării unor resurse și servicii suport pentru creșterea nivelului empatiei în contextul academic – The Empathy Toolkit for Decision-Makers.
Instituții de învățământ superior participante în Consorţiu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este coordonator al proiectului, iar parteneri sunt Eberhard Karls Universität (Tuebingen, Germania), Warszawski Uniwersytet Medyczny (Polonia), University of Cyprus (Nicosia, Cipru).
Din echipa UMF „Carol Davila”din București fac parte:
- Prof. univ. dr. Ovidiu Popa-Velea, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină – director proiect;
- Șef de lucrări Iuliana-Raluca Gheorghe – Responsabil de implementare, Disciplina Marketing și Tehnologie Medicală, Facultatea de Medicină;
- Șef de Lucrări Liliana Diaconescu, cercetător, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină;
- Șef de Lucrări Alexandra Mihăilescu, cercetător, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină;
- Asist. Univ. Drd. Ioana-Ruxandra Stoian-Bălășoiu, cercetător, Disciplina Psihologie Medicală, Facultatea de Medicină;
- Andreea Vasile, Responsabil tehnic.