UPDATE Primele suspiciuni de Omicron în România: Trei români sosiți din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19

UPDATE  Ministerul Sănătății confirmă încă două cazuri de COVID-19 în rândul persoanelor care au sosit din Africa de Sud. Cele două persoane sunt de asemenea în carantină, iar autoritățile au efectuat anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contactilor direcți.

„Este vorba de două persoane care au fost ieri depistate pozitiv pe aeroportul Otopeni. Acestea se află în carantină, de asemenea. Pentru aceste persoane au fost efectuate anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contactilor direcți. Cele două persoane se află în carantină la domiciliu, în județele de proveniență Vaslui si Brașov”, potrivit unei informări a Ministerului Sănătății.

Știre inițială: Unul dintre cei 29 de sportivi repatriați din Africa de Sud a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2, a informat, miercuri seară, Ministerul Sănătății.

„Ministerul Sănătății informează că, cei 29 de sportivi repatriați din Africa de Sud, care au sosit la Baia Mare, au fost testați și li s-au asigurat condițiile pentru carantinare, conform metodologiei stabilite de către INSP. Unul dintre spotivi a fost depistat pozitiv și se află în izolare, sub observație medicală, fiind asimptomatic. Acestuia i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă mâine pentru secvențiere la Institutul National de Cercetare Medico- Militară „Cantacuzino” București”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

În acest moment, toate persoanele care au venit din Africa de Sud se află în carantină.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.