Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat miercuri că a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2.
„În cursul zilei de azi (n.r. – miercuri), am fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopţii şi o stare generală de slăbiciune şi moleşeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineaţă, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînţeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent şi în zilele următoare”, a scris primarul pe Facebook.
Negoiţă i-a îndemnat pe cei care au interacţionat cu el în ultima perioadă să fie atenţi la orice simptom şi să se testeze.
„Şi să ştiţi că, şi dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, aşa cum ne-am obişnuit şi sunt permanent în contact şi cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care ştiu că am interacţionat în ultimele zile să fie atenţi la orice semn sau simptom şi chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a transmis el.
Activitatea de lucru cu publicul la sediul Primăriei Sectorului 3 va fi suspendată miercuri după-amiază, informează instituţia. „În această după-amiază, activitatea de lucru cu publicul la sediul Primăriei Sectorului 3, din Calea Dudeşti nr. 191, a fost suspendată. Ne cerem scuze pentru disconfort şi vom reveni în curând cu mai multe detalii”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 3.