Primele cazuri din Europa de pacienți infectați cu noul coronavirus

Autoritățile franceze au confirmat trei cazuri de pacienți infectați cu noul coronavirus (2019-nCoV).
Primul caz se referă la un pacient internat într-un spital din Bordeaux (sud-vest), iar al doilea la Paris, a precizat ministrul Sănătăţii in cursul unui briefing de presă, dând asigurări că autorităţile vor depune toate eforturile pentru “a limita” propagarea virusului.
Cei doi pacienţi spitalizaţi, care s-au întors recent din vizite efectuate în China, au fost plasaţi in izolare.
Al treilea este internat tot la Paris și este o rudă a unuia dintre primii doi pacienţi.

 

ECDC: Cazurile nu sunt neașteptate

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile, ECDC, aceste prime cazuri confirmate din Europa nu sunt neașteptate, ținând cont de evoluția situației în ultimele zile, când o serie de cazuri au fost detectate în mai multe țări.
“Faptul că aceste cazuri au fost identificate arată faptul că detectarea noului virus funcționează în Franța, ceea ce demonstrează un nivel crescut de pregătire pentru a preveni și controla posibile infecții cu 2019-nCoV”, potrivit ECDC.
ECDC mai atrage atenția că este probabil să mai apară cazuri importate în Europa. “Chiar dacă sunt încă multe necunoscute în legătură cu 2019-nCoV, țările europene au capacitatea necesară pentru prevenția și controlul unui focar imediat ce sunt detectate cazuri”, a dat asigurări ECDC.

 

41 de decese provocate de noul coronavirus

 

Potrivit celor mai recente date, noul coronavirus s-a soldat până acum cu 41 de decese şi peste 1.300 de imbolnaviri.
Se crede că tulpina necunoscută anterior a apărut la sfârşitul anului trecut, având ca sursă animale sălbatice comercializate ilegal într-o piaţă din Wuhan.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut “situaţia de urgenţă din China”, însă a apreciat că este “prea devreme” pentru a vorbi despre o stare de urgenţă globală din cauza acestui virus.
Simptomele noului coronavirus sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).
China a anunţat că virusul suferă mutaţii şi poate fi transmis prin contact uman.
Cele mai afectate sunt persoanele vârstnice şi cele care suferă de afecţiuni preexistente.
Trei echipe de oameni de ştiinţă au început să lucreze la dezvoltarea unor potenţiale vaccinuri, a anunţat Coaliţia pentru inovaţii în domeniul pregătirii pentru epidemii.
Cercetătorii speră să testeze primele posibile vaccinuri peste circa trei luni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.