Primul caz de poliomielită identificat în SUA după aproape un deceniu

Statele Unite au înregistrat joi primul caz de poliomielită după aproape un deceniu, potrivit autorităţilor sanitare din statul New York, informează AFP.

Un locuitor din comitatul Rockland, aflat la 50 de kilometri nord de Manhattan, a fost testat pozitiv pentru această boală, cazul indicând „un lanţ de transmitere de la o persoană care a primit vaccinul antipoliomielitic oral (VPO)”, potrivit unui comunicat.

Vaccinul nu a mai fost utilizat în Statele Unite din anul 2000, ceea ce sugerează că originea virusului ar putea fi „dintr-o locaţie din afara Statelor Unite unde se administrează VPO”, au precizat autorităţile sanitare din New York.

Acestea au solicitat medicilor să fie atenţi dacă apar şi alte cazuri şi au îndemnat locuitorii nevaccinaţi ai comitatului să se vaccineze.

Ultimul caz cunoscut de poliomielită din SUA a fost înregistrat în 2013, potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).

Poliomielita, o boală virală foarte contagioasă care afectează în mare parte copiii cu vârsta de sub cinci ani, a fost practic eradicată la nivel mondial.

Cazurile au scăzut cu 99% din 1988, când poliomielita era încă endemică în 125 de ţări şi fuseseră raportate 350.000 de cazuri.

Contaminările au scăzut brusc la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960 în Statele Unite, odată cu dezvoltarea unui vaccin. Ultima infecţie naturală din SUA a fost înregistrată în 1979.

Vaccinul antipoliomielitic oral poate provoca contaminarea altor persoane, dar nu şi a persoanei vaccinate.

Acest tip de poliomielită poate provoca paralizie la persoanele nevaccinate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat luna trecută că un tip de poliovirus derivat din vaccin a fost detectat în eşantioane prelevate din sistemul de canalizare al Londrei.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.