Prof. dr. Alexandru Rafila: Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației

​”Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației”, a declarat, miercuri, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul propus al Sănătății, la audierea în Comisiile de specialitate din Parlament. Ministrul propus al Sănătății consideră că centrele de vaccinare împotriva COVID-19 pot funcționa și ca centre de testare.

​”Oamenii nu au unde să se testeze. Cred că centrele de vaccinare pot funcționa și ca centre de testare​”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila.

„Motivul pentru care acum s-ar putea să fi scăzut numărul de cazuri este epuizarea masei receptive – cei vulnerabili și expuși s-au îmbolnăvit deja. Este o presupunere. Dacă vreți cu toții să avem sărbători liniștite trebuie să protejăm vârstnicii din familie și persoanele cu afecțiuni cronice, trebuie să îi vaccinăm. Dezvoltarea medicinei pentru recuperarea pacienților care au rămas cu sechele după infectarea cu SARS-CoV2 va fi unul dintre cele mai grele lucruri​”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila.

Ministrul propus al Sănătății a subliniat că tratamentul cu antivirale nu se administrează profilactic.

„Există această credință că în loc să mă vaccinez, iau tratament ca să previn”, a precizat prof. dr. Alexandru Rafila.

Totodată, prof. dr. Alexandru Rafila a afirmat că „medicii de familie trebuie să fie partenerii noștri”.

„Nu cred că este potrivit să blamăm corpul medical, trebuie să existe acest parteneriat între corpul medical și populație, pentru ca oamenii să aibă acces la tratament”, a mai spus prof. dr. Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.