Prof. dr Anca Buzoianu: Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, alianță cu Oxford

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca s-a alăturat unui consorțiu european din care fac parte șapte dintre cele mai bune universități din Europa, printre care și Oxford, cea mai bună universitate din lume. Prof. dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, a explicat că este vorba despre conceptul universităților europene care a fost lansat anul trecut de președintele Franței, Emanuel Macron, ”un concept vizionar și care cred că reprezintă viitorul în lumea educațională”.

Prof. dr. Buzoianu a explicat în cadrul emisiunii România via Cluj a postului Via Cluj TV, că este vorba despre “schimburi atât de studenți cât și de cadre didactice, cât și de cercetare pe tot parcursul câtorva ani, fiind finanțate de Comisia Europeană”.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca a mai spus că de pe urma constituirii acestui consorțiu, studenții vor avea foarte mult de câștigat, în timp ce cadrele didactice vor avea posibilitatea mobilităților și a lucrărilor comune.

Prof. dr. Anca Buzoianu a vorbit și despre evaluările externe pe care le-a avut Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

“Am avut mai multe evaluări externe, care au avut scopul să ne arate care sunt punctele noastre tari care sunt punctele slabe, ce trebuie să îmbunătățim astfel încât să ridicăm calitatea serviciilor noastre ca la marile universități”, a spus ea în cadrul aceleiași emisiuni.

Prima dintre evaluări a fost făcută în 2012, de Universitatea din Viena fiind o evaluare foarte importantă pentru că “ne-a dat câteva direcții de dezvoltare pe care le-am urmat și care ne-au ajutat să mergem înainte”.

Următoarea evaluare a fost făcută chiar de către Asociația Decanilor de Medicină Francofonă, chiar de francezi, care în 2013, care au acordat diploma de calitate instituției de învățământ.

“În momentul acela, deja puteam să arătăm oricărui răuvoitor că în ceea ce privește calitatea serviciilor noastre educaționale sunt acreditate și certificate chiar de către asociația aceasta francofonă care conduce în Franța organizarea examenului de rezidențiat”, a completat rectorul.

În 2019, au urmat evaluări ale Asociațiilor Europene a Universităților, în 2019, instituția a fost acreditată de către Asociația Școlilor de Medicină Europene în parteneriat cu cea mai mare agenție de asigurare a calității din Germania.

Cea mai recentă acreditare obținută de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu , în decembrie 2019, a fost din partea Ministerului Sănătății din Israel.

„Am fost vizitați de o delegație a Ministerului Sănătății din Israel care a anunțat că vor recunoaște în continuare diplomele Facultății de Medicină din Cluj și care a fost ierarhizată ca fiind cea mai bună, ceea ce se poate vedea pe site-ul lor. Este un mare câștig pentru noi că diplomele noastre sunt recunoascute pentru că sunt multe probleme în aceată direcție. În acest moment, 134 de studenți din Israel. Este o comunitate importantă, iar în urma acreditării această comunitate va crește. Pe lângă faptul că ne sunt recunoscute diplomele, și calitatea învățământului oferit de noi, cred că Clujul va deveni foarte atractiv pentru studenții israelieni”, a adăugat rectorul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, potrivit aceleiași surse.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.