(P) Prof. Dr. Andrew Boulton: 500 de milioane de cazuri de diabet, la nivel mondial

Prof. Dr. Andrew Boulton, președintele International Diabetes Federation, a declarat că la nivel mondial, există aproximativ 500 de milioane de cazuri de persoane cu diabet.

Numai în Marea Britanie, 6% din populație sau aproape 5 milioane de persoane suferă de diabet zaharat, în timp ce în Pakistan, mai mult de unu din patru adulți are diabet.

Și asta în timp ce rata persoanelor cu diabet este de peste 20% în unele țări din Orientul Mijlociu.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 47-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, desfășurată sub conceptul „Diabetologul român – medic, coleg, membru al familiei. Perspective ale diabetologiei românești”

Cel de-al 47-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, eveniment desfăşurat online, în perioada 19-25 mai, este un „maraton” de știință și educație medicală, care se derulează timp de şase zile și care include 25 de sesiuni științifice, care aduc în prim-plan noutățile în managementul diabetului zaharat și al complicațiilor cauzate.

Ediția de anul acesta a Congresului Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice reunește peste 4.000 de participanți – un record.

Congresul este transmis pe platforma Sanatatea.ONLINE și este destinat exclusiv profesioniștilor din domeniul medical.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.