Prof.dr. Cristian Băicuş, șeful Secţiei Medicale II din cadrul Spitalului Colentina, a declarat că transportul la domiciliu al unor pacienți gata de externare se întârzie câte o zi sau două din cauza “haosului generalizat cu transport de pacienți bucuresteni în provincie, și a celor din provincie în Bucuresti, sau cu transportul prin București între spitale COVID-non-COVID-domicilii-dialize”. Medicul spune că astfel se mențin blocate locuri în spital, în loc să fie disponibilizate pentru pacienți noi, care au nevoie de ele.
“Nu mai vorbesc de pacienți care se plâng acasă de dispnee, iar salvarea ajunge la ei după 48 de ore (doar așa am învățat să le spunem: izolați-vă acasă, luați-vă saturometru, și dacă lucrurile se înrăutățesc, sunați la 112!)” a scris medicul, într-o postare pe pagina sa de Facebook
Șeful Secţiei Medicale II din cadrul Spitalului Colentina a explicat, în postarea sa, care este situația și “de ce spitalele dedicate COVID sunt o idee proastă”.
Vă redăm în continuare explicația medicului:
“Ce se intampla si de ce spitalele dedicate COVID sunt o idee proasta ?
In prima faza a epidemiei (aprilie-iulie), fiind putine cazuri, in Spitalul Colentina au fost ocupate in totalitate doar sectiile de medicina interna (in majoritate cu pacienti asimptomatici si pacienti cu demente adusi din caminele care cadeau prada pe rand covid-ului), pneumologie (unde erau mai multi pacienti cu afectare pulmonara grava) si cele de ATI. In rest, erau cateva paturi ocupate cu aceiasi asimptomatici si rezidenti ai azilelor si in chirurgie, si in urologie, neurochirurgie etc, iar sectiile in care nu erau primiti pacienti decat conform patologiei bazale non-covid (cum trebuia sa se intample, de fapt), au stat mai mult goale. A fost o bataie de joc evidenta la adresa unui spital universitar cu traditie, din partea diriguitorilor pe linie liberala sau nu, oricum nu conteaza.
In a doua faza a pandemiei (incepand din octombrie), cu un numar mare de cazuri, si implicit un numar mare de cazuri grave, s-a fortat internarea in diferitele sectii a acestor pacienti, astfel incat au ajuns pacienti cu afectare pulmonara medie in sectii de ortopedie si chirurgie, de exemplu, unde este evident ca personalul medical nu avea competenta maxima pentru a gestiona aceste cazuri. De fapt, cred ca ar fi ajuns cate o sectie chirurgicala de fiecare tip (generala, ortopedie, urologie etc) pe intreg Bucurestiul, si nu sacrificate spitale intregi pentru sectiile de ATI si pneumologie (eventual medicina interna), de care de fapt era nevoie ! Le doresc celor ce coordoneaza «operatiunea» sa ajunga sa fie ingrijiti de ortopezi pentru o afectare pulmonara COVID-19, cum s-a intamplat cu multii pacienti pentru care au fortat internarea in aceste sectii, ca sa arate ca sunt locuri pentru ei – desi deja nu mai sunt, inteleg ca sunt gramada sub oxigenoterapie pe la UPU-ri, asteptand cate un loc care apare uneori prin alte orase!
Acum cateva zile m-a sunat un coleg gastroenterolog dintr-un proaspat spital COVID, sa ma intrebe noi cum procedam, pentru ca la ei chirurgii nu vor sa puna parafele deloc pe foile acestor pacienti, si daca este normal asa ceva. I-am zis ca daca pacientii sunt internati in sectiile chirurgicale respective, si implicit pe numele unor chirurgi, acestia sunt obligati sa-si puna parafele. Pe de alta parte, l-am intrebat de ce isi pune parafa el, gastro-enterolog, la care mi-a raspuns ca a vrut «sa dea o mana de ajutor». Foarte frumos, asa e normal, si noi am plecat cu ideea asta in martie, pana ne-am dat seama de incompetenta si reaua credinta a celor care luau hotarari in domeniu. I-am spus ca, in general, pacientii acestia mor prin insuficienta respiratorie, si nu stiu daca este bine ca pe foaia de observatie ce contine epicriza unui pacient ajuns la morga sa fie o parafa de chirurg (sau chiar gastroenterolog).
In plus, pe noi ne-au umplut imediat, incepand bineinteles cu terapia intensiva, astfel incat atunci cand avem nevoie de ATI pentru un pacient al nostru care se agraveaza, nu avem unde sa-l punem. Dam telefon la celebrul CNCCI, povestim despre ce este vorba (pacienti foarte gravi, cu saturatie de 60-70% sub oxigenoterapie cu flux inalt, de exemplu, desi nu mai sunt locuri nici la aceste aparate), si uneori suntem sunati peste 24 de ore sa vada ce mai face pacientul ( !!), alteori inteleg ca se gaseste un loc in alt oras, in timp ce la noi sunt trimisi pacienti din provincie…
Mai mult, din cauza haosului generalizat (cu transport de pacienti bucuresteni in provincie, si a celor din provincie in Bucuresti, sau pur si simplu cu transportul prin Bucuresti intre spitale COVID-non-COVID-domicilii-dialize), nici nu exista salvari, asfel incat se intarzie cate o zi-doua transportul la domiciliu al unor pacienti gata de externare, si astfel se mentin locuri blocate in loc sa fie disponibilizate pentru pacienti noi, care au nevoie de ele. Nu mai vorbesc de pacienti care se plang acasa de dispnee, iar salvarea ajunge la ei dupa 48 de ore (doar asa am invatat sa le spunem : izolati-va acasa, luati-va saturometru, si daca lucrurile se inrautatesc, sunati la 112!).
Doar sa amintesc si faptul ca, deoarece instalatia de oxigen a spitalului nu a fost proiectata pentru un necesar atat de mare, in unele perioade nici nu putem furniza tot oxigenul de care este nevoie! Astfel incat incercam sa-l rationalizam si pe acesta…
In concluzie, este evident ca au rechizitionat spitalele pentru suport COVID doar ca sa aiba paturi de numarat, si fie ca in incompetenta lor nu s-au gandit, fie chiar nu le pasa, cum si de cine sunt ingrijiti acesti pacienti pe paturile unor sectii chirurgicale, de exemplu. Pentru ei si paturile, si pacientii, si medicii nu sunt decat niste numere”.
