Prof. dr. Cristian Gheorghe, membru de onoare al Societății Maghiare de Gastroenterologie

Prof. dr. Cristian Gheorghe, în vârstă de 64 de ani, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, fost președinte al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie, a primit, sâmbătă, titlul de membru de onoare al Societății Maghiare de Gastroenterologie.

Această distincție i-a fost acordată în cadrul celui de-al 66-lea Congres Anual al Societății Maghiare de Gastroenterologie, desfășurat la Siófok, în perioada 30 mai-2 iunie.

Prof. dr. Cristian Gheorghe a primit Diploma de Membru de Onoare împreună cu medalia „Géza Hetényi” în cadrul Adunării Generale a Congresului Anual al Societății Maghiare de Gastroenterologie.

O personalitate în lumea gastroenterologiei

Prof. dr. Cristian Gheorghe este o personalitate a gastroenterologiei românești. Activează ca profesor la Catedra de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

De asemenea, este șef de secție – Secția I Gastroenterologie și coordonator al Laboratorului de Endoscopie Digestivă Diagnostică și Terapeutică la Centrul pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Prof. dr. Cristian Gheorghe este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”din București.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.