„Sănătatea pacienților este principala misiune a medicilor”, a transmis Prof. Dr. Daniel Coriu, Președinte Colegiul Medicilor din România (CMR), în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.
„O societate modernă are nevoie de medici foarte bine pregătiți, de medici de foarte bine informați și de medici dedicați specialităților, medici specializați în absolut toate domeniile patologiei umane”, a adăugat președintele CMR .
Prof. Dr. Daniel Coriu a subliniat că „succesul în actul medical depinde în bună măsură de infrastructura medicală, dar nu numai. Cel mai improtant lucru este resursa umană, mai ales o resursă umană de calitate”.
„În România, avem în jur de 730 de medici endocrinologi, majoritatea fiind concentrați în București și câteva județe: Dolj, Cluj, Timiș, Mureș, Sibiu și Iași. O distribuție neomogenă, neuniformă. Avem destul de multe județe cu un singur medic endocrinolog. Aceasta cred că este una dintre marile probleme ale sistemului nostru medical: lipsa resursei umane și, mai ales, lipsa unei rețele naționale de medici specialiști. Un sistem medical modern trebuie să se bazeze pe o rețea de astfel de medici specialiști”, a avertizat președintele CMR.
„Medicul trebuie să fie aproape de pacientul său, aproape de oameni”, a adăugat Prof. Dr. Daniel Coriu.
„Endocrinologia este un domeniu cu dinamism deosebit, cu o evoluție rapidă și cu progrese uriașe. Totul a plecat de la cunoaștere, de la o mai bună cunoaștere a mecanismelor fiziopatologice de boală. Aceasta a permis dezvoltarea și implementarea în practica curentă a unor instrumente moderne de diagnostic, dar și a unor terapii moderne, terapiile țintite”, a mai spus președintele CMR.
Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.
Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.
De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.
Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.
Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.