Trăim o traumă colectivă, valul patru al pandemiei de COVID-19 a indus o stare de dezastru sanitar, a avertizat, vineri seară, Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
„Cum am ajuns aici? Prin negare. Am negat infecția cu SARS-CoV-2, am negat pandemia, am negat vaccinul, am negat totul. Însă, vedem realitatea. În fiecare zi avem un număr enorm de decese evitabile, adică oameni care mor cu zile, oameni care, dacă se vaccinau, ar fi trăit. La acest moment, starea de siguranță individuală și colectivă sunt în pericol. Trebuie să reconstruim această stare de siguranță”, a explicat Prof. dr. Daniel Coriu.
Președintele CMR a subliniat că este necesară schimbarea cadrului legal, astfel încât Colegiul Medicilor din România să poată sancționa medicii care exprimă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific.
„Trebuie să recunoaștem, cu tristețe, că la această situație privind nevaccinarea a contribuit și o parte din colegii noștri medici, o parte foarte mică. Sunt colegi care au ieșit în spațiul public cu mesaje eronate, mesaje care au indus în eroare populația, mesaje care au afectat grav sănătatea publică. Ne dorim responsabilizarea acestora, nu ne dorim pedepsirea lor în sine, nu pedeapsa contează. Un medic care iese în spațiul public este un profesionist, el exprimă o opinie medicală bazată pe dovezi științifice. Ne dorim să creăm cadrul legal, care să permită Colegiului Medicilor să sancționeze imediat un astfel de derapaj”, a transmis președintele CMR.
Pacienții cu afecțiuni hematologice se pot vaccina anti-COVID-19
Prof. dr. Daniel Coriu a precizat, totodată, că pacienții cu afecțiuni hematologice „cu certitudine se pot vaccina anti-COVID-19”.
„Nu există nicio contraindicație. Înclusiv poacienții cu afcețiuni hemato-oncologice sau oncologice, în general, se pot vaccina. Numai că acel moment al vaccinării trebuie discutat cu medicul curant, ca nu cumva pacientul să se afle într-o imunodepresie, riscul fiind ca pacientul să nu producă anticorpi. Aceasta este singura problemă, să nu dezvolte anticorpi protectivi. Am făcut chiar un studiu în rândul pacienților noștri. Spre exemplu, 10 la sută dintre pacienții cu mielom multiplu nu au anticorpi protectivi. Într-adevăr, acești pacienți pot pune probleme”, a explicat Prof. dr. Daniel Coriu.
Președintele CMR a subliniat că există indicație de vaccinare și în cazul pacienților cu afecțiuni care favorizează apariția trombozelor. Acești pacienți trebuie să fie atenți, însă, la tipul de vaccin anti-COVID ales.
„Recomandăm vaccinarea, dar trebuie să recunoaștem că anumite preparate, precum AstraZeneca și Johnson&Johnson, pot fi legate de apariția unor evenimente trombotice, foarte rare, respectiv 250 la 35 de milioane de doze, în cazul AstraZeneca și 15 la opt milioane, în cazul vaccinului Johnson&Johnson. Recomand pacienților care au istoric de tromboză sau au trombofilie în antecedente să aleagă un alt preparat, pentru că avem această posibilitate”, a explicat Prof. dr. Daniel Coriu.
„Trebuie să reconstruim ceea ce am pierdut, trebuie să reconstruim relația medic-pacient, relația medic-societate. Trebuie să reconstruim siguranța individuală și siguranța colectivității”, a îndemnat președintele CMR.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii pe tema vaccinării anti-COVID-19 și a importanței înțelegerii corecte la nivelul opiniei publice a informațiilor legate de pandemia de COVID-19, organizată de Colegiul Medicilor din România (CMR) şi Televiziunea Română.