Prof. dr. Daniel Coriu:Trebuie să cristalizăm obiective pe termen scurt și mediu pentru refacerea sistemului sanitar

Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, a declarat că ceea ce trebuie să se întâmple  acum este cristalizarea unor obiective pe termen scurt și mediu, de refacere a sistemului sanitar, de la infrastructură  și până la resursa umană.

În acest sens, prof. dr. Daniel Coriu a spus că se dorește să „angajăm o masă rotundă cu politicienii acestor vremuri și împreună cu ei vrem să ajungem la un consens la reconstrucția sistemului de sănătate”.

„Noi suntem medicii, noi suntem pacienții și noi suntem plătitorii de taxe în această țară. Noi, medicii, suntem o forță capabilă să inducă schimbarea în societate. În aceeași măsură, este și obligația noastră să inducem schimbarea în sistemul sanitar. Ceea ce trebuie să facem acum este să cristalizăm niște obiective pe termen scurt și mediu, obiective de refacere a sistemului, de la infrastructura sa și până la resursa sa umană”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Noi și Sistemul de Sănătate”, organizată vineri, de Colegiul Medicilor din România, unde participanții au expus problemele cu care se confruntă medicii și pacienții din România, împreună, în raport cu sistemul de sănătate. Managementul logistic și comunicarea aferente proiectului din partea CMR au fost asigurate de Sănătatea Press Group.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.