Prof. dr. Marius Craina este noul președinte al Senatului UMF Timișoara

Prof. dr. Marius Craina este noul președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara. El a fost ales cu 34 de voturi.

În cursă s-a mai înscris prof. dr. Sorin Bolintineanu, care a obținut 13 voturi.

Prof. dr. Marius Craina îi succede în funcție lui prof. dr. Octavian Crețu.

Alegerile pentru Senatul universitar au avut loc luna aceasta, iar un număr de 666 de persoane au avut drept de vot.

În total, în Senatul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara sunt 38 de reprezentanți ai cadrelor didactice. Este vorba despre 32 de reprezentanți ai Facultății de Medicină, patru ai Facultății de Medicină Dentară și doi ai Facultății de Farmacie.

Pe data de 20 februarie urmează să aibă loc primul tur de scrutin al alegerilor pentru funcția de rector, iar, dacă va fi cazul, pe 27 februarie va avea loc cel de-al doilea.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.