(P) Prof. Dr. Romulus Timar: Astăzi mai mult decât oricând, simțim cu toții rolul medicilor în societate

Prof. Dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), a declarat că astăzi mai mult decât oricând, vedem cât de importantă este știința, simțind cu toții rolul medicilor în societate.

„În același timp, cu tristețe ne-am condus pe ultimul drum colegi care au pierit în această cumplită pandemie: medici care au fost în prima linie, oamenii care au familii, care au copii și consider că este datoria noastră, ca societate profesională, să ne prezentăm în fața comunității și să spunem că medicul este parte din societate, este coleg, este un membru al familiei și, la nivel de societate, trebuie să se consolideze relația pentru care eu, personal, m-am făcut medic: relația de empatie și de respect reciproc, de grijă și de îngrijire care trebuie să existe între medic și pacientul său, între pacient și medic. Profesionalism, respect și încredere – valori care trebuie să fie fundamentale între noi și pacienții noștri”, a declarat prof. Dr. Romulus Timar.

Prof. Dr. Romulus Timar a reamintit că anul acesta se marchează 100 de ani de la descoperirea insulinei.

„Și, dacă vorbim de 100 de ani de insulină, nu pot să uit emoția care m-a cutremurat în 2013, la cel de-al 39-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prezidat la momentul respectiv de doamna prof. dr. Maria Moța, când am văzut pentru prima dată o sală cu aproape 800 de diabetologi plină și am văzut filmul lansat cu acea ocazie de domnul academician Constantin Ionescu-Tîrgoviște. Atunci a fost un concept ce practic a reaprins ideea că Diabetologia românească este o mare familie. Astăzi, făcând un arc peste timp, suntem prezenți la ceremonia pe care am denumit-o generic ”Perspectivele Diabetologiei românești. Diabetologul român – medic, coleg, membru al familiei”, a declarat prof. Dr. Romulus Timar.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 47-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, desfășurată sub conceptul „Diabetologul român – medic, coleg, membru al familiei. Perspective ale diabetologiei românești”.

Cel de-al 47-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, eveniment desfăşurat online, în perioada 19-25 mai, este un „maraton” de știință și educație medicală, care se derulează timp de şase zile și care include 25 de sesiuni științifice, care aduc în prim-plan noutățile în managementul diabetului zaharat și al complicațiilor cauzate.

Ediția de anul acesta a Congresului Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice reunește peste 4.000 de participanți – un record.

Congresul este transmis pe platforma Sanatatea.ONLINE și este destinat exclusiv profesioniștilor din domeniul medical.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.