Prof. dr. Viorel Jinga: Endocrinologia românească și-a păstrat statutul de actor principal pe scena internațională științifică

“Endocrinologia românească și-a păstrat statutul de actor principal pe scena internațională științifică”, a declarat Prof. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

“În profunzimea titulaturii acestui congres se ascunde practic secretul longevității unui eveniment științific de marcă și totodată al dorinței permanente îndreptate spre educația medicală continuă, de calitate, performanță, dăriuire, devotament și profesionalism”, a completat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.

“Uitându-mă pe programul științific al acestui congres, nu am putut să nu remarc că prima parte a evenimentului ați dăruit-o pacienților pediatrici, ce se încadrează perfect în titulatura aleasă: Colaborare prin știință. Prezent și Viitor. Va trebui întotdeauna să îmbinăm armonios cele două coordonate, trecut și prezent, printr-un volum cât mai vast de cunoștințe, pentru ca viitorul să poată atinge, mai ales în medicină, coordonata excelenței”, a mai spus Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.

Prof. dr. Viorel Jinga a subliniat performanța pe care Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București a obținut-o în cadrul Topului Shanghai, unul dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților.

“Dacă în 2020 UMF “Carol Davila” s-a poziționat în intervalul 151 – 200 în domeniul “Medical Sciences”, pe subiectul “Clinical Medicine”, în 2021 prestigiosul Top Shanghai  îi atribuie o poziție superioară, pe același domeniu și subiect, în intervalul 101-150. Drept urmare, aduc muțumiri și aprecieri colectivului de medici,mai ales cadre didactice, din domeniu Endocrinologiei”, a precizat Prof. dr. Viorel Jinga.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum “Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, “endocrino-pediatrie” sau “actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.