Prof. dr. Viorel Jinga, șeful clinicii de urologie din cadrul spitalului clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru medicină decernat de MLNR

Prof. dr. Viorel Jinga, șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele”, a primit premiul CAROL DAVILA pentru Medicină, oferit în această seară de Marea Loja Naţională din România (MLNR), în parteneriat cu Academia Română.

Activitatea științifică, academică și profesională a prof. dr. Viorel Jinga se remarcă în domeniul urologiei și urooncologiei și au contribuit la o mai bună înțelegere a acestei patologii. Cercetările sale au fost axate pe markeri de diagnostic și pronostic și pe opțiunile terapeutice.

Prof. dr. Viorel Jinga a primit premiul din această seară pentru un studiu desfășurat în nouă țări, pe 253 de pacienți suferind de cancer de prostată metastazat, rezistent la castrare.

“Îl felicit pe domnul prof. dr. Jinga. Suntem colegi la “Carol Davila”. Este o onoare pentru “Carol Davila” și pentru țară”, a declarat acad. Dr. Ioanel Sinescu, rectorul UMF “Carol Davila”, care i-a decernat distincția alături de reprezentanta Spitalului Oncologic „Sf. Nicolae” Pitești.

“Activitatea de cercetare alături de colective din țară și din străinătate, cărora le mulțumesc, s-a concretizat în studiul genetic al cancerului, în special al cancerului de prostată (…). Ceea ce am obținut noi este o picătură” într-un ocean, a declarat prof. dr. Jinga la primirea premiului.

“Activitatea de cercetare înseamnă o muncă deosebită, obținerea acestui premiu înseamnă o încurajare, un plus de încredere, un moment de reînnoire a unei activități pe care trebuie să o continuăm”, a adăugat el.

Cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor MLNR a fost organizată în această seară la Ateneul român.

Cu o experiență de peste 30 de ani în medicină, prof. dr Viorel Jinga a contribuit la dezvoltarea urologiei în România.

 

Premiile MLNR

 

Marea Loja Națională din România a decernat în cadrul festivității șapte premii a câte 5.000 Euro fiecare, pentru urmatoarele domenii de referință:

Premiul GRIGORE MOISIL pentru Științe Exacte;

Premiul HENRI COANDĂ pentru Științe Aplicate;

Premiul CAROL DAVILA pentru Medicină;

Premiul EUGENIU CARADA pentru Economie;

Premiul NICOLAE TITULESCU pentru Diplomație și Politologie;

Premiul SPIRU HARET pentru Educație, Mediu, IT;

Premiul CONSTANTIN BRÂNCUȘI pentru Artă și Cultură.
Gala Premiilor M.L.N.R., aflată la a noua ediție, își propune să promoveze și să recompenseze spiritul creator, inovator și inventiv al poporului român în domenii vitale pentru destinul nostru colectiv, potrivit MLNR.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.