Prof. univ. dr. Astărăstoae: Izolarea sau internarea non-voluntară, limitări ale drepturilor pacienților, în dezacord cu etica medicală

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România,  este de părere că izolarea, internarea non-voluntară, obligarea la tratament sunt limitări ale drepturilor pacienților, în dezacord cu etica medicală și, prin urmare, ele nu pot fi lăsate la latitudinea autorităților sau a medicilor, ci trebuie reglementate.

În opinia profesorului, starea de pandemie nu poate fi un argument pentru ca legea să încalce principiile eticii medicale.

“Influența mediului politic și social nu diminuează în niciun fel responsabilitatea pentru acțiunile, care încalcă drepturile pacienților. Conștientizarea acestui lucru ne poate ajuta în mare masură în eforturile permanente de a combate abuzurile. Din acest motiv, chiar în situații deosebite, cum ar fi pandemiile, se impune ca legea să fie în concordanță cu etica medicală. Luările mele de poziție au fost legate de derapajele autorităților în combaterea pandemiei. Au existat reacții pro și contra”, potrivit prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Acesta a spus că respectarea autonomiei pacientului este o obligație profesională, iar  “pacienții sunt scopuri în sine și nu mijloace pentru scopurile altora”.

“Subiectul central al eticii medicale rămâne datoria fundamentală de a acționa întotdeauna în interesul pacientului indiferent de constrângeri, presiuni sau obligații contractuale (…). Principiul non-vătămarii a apărut ca o reacție la situațiile în care „a face bine” nu este întotdeauna în interesul pacientului. Este vorba de cazurile în care forma de bine acceptată sau dorită de pacient nu se suprapune peste interesul medical, dar, în viziunea profesionstului din domeniul medical, se transforma în ‘a face rău’ ”, a afirmat fostul președinte al Colegiului Medicilor din România.

Potrivit profesorului Vasile Astărăstoae,  considerațiile trebui să se extindă și dincolo de îngrijirile acordate și să considere pacientul ca un întreg.

“Un furnizor de servicii de sănătate este un expert în îngrijirile de sănătate; pacientul este un expert în ce privește propriile sale preferințe, credințe și valori”, a scrisVasile Astărăstoae, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.